Calculatoare de la Iulius Mall pentru copiii din Ghirolt

Calculatoare de la Iulius Mall pentru copiii din Ghirolt
Copiii de la Şcoala cu clasele I-IV din satul Ghirolt au primit ieri din partea Iulius Mall trei calculatoare, dulciuri şi jucării, în cadrul campaniei “1 like >1 zâmbet”.
34 de copii care învaţă la şcoala şi grădiniţa din satul Ghirolt, comuna Aluniş, au avut ieri, pentru prima dată, ocazia să vadă un calculator. Iulius Mall Cluj a donat unităţii şcolare trei calculatoare, trei imprimante, dar şi dulciuri şi jucării copiilor din sat, în cadrul unei campanii sociale care s-a derulat prin intermediul site-ului de socializare Facebook timp de două săptămâni. Valoarea donaţiilor s-a ridicat la 7.000 de lei.

Timp de două săptămâni, până în 13 noiembrie, persoanele care au dat un Like pe Facebook grupului Iulius Mall au putut să ajute la echiparea Şcolii cu clasele I-IV din Ghirolt cu aparatură IT. “Am demarat campania pentru că ne dorim să sprijinim învăţământul rural. Ne bucurăm că am reuşit să le aducem copiilor din satul Ghirolt echipamente IT complete pentru că asta îi va ajuta în progresul pe care îl vor face pe viitor în toate etapele învăţământului. Am cerut sprijin de la inspectoratul şcolar ca să îi găsim”, a declarat Cristina Marina Ispas, marketer Iulius Mall Cluj. Reprezentanţii Iulius Mall le-au oferit copiilor, pe lângă calculatoarele pe care le vor folosi la şcoală, păpuşi, maşinuţe şi dulciuri.

Cei 34 de elevi ai unităţii de învăţământ din Ghirolt studiază într-o casă cu trei camere aflată în proprietatea Primăriei Aluniş. Când intri pe uşa acesteia ajungi direct într-o sală de clasă, mai mică decât jumătatea unei săli dintr-o şcoală oarecare din Cluj-Napoca. În această încăpere învaţă simultan 17 copii din clasele I, a II-a, a III-a şi a IV-a. Din sala unde studiază elevii din ciclul primar poţi intra în alte două încăperi, unde învaţă 17 copii de grădiniţă. Cei mai mulţi dintre copiii din Ghirolt au văzut ieri pentru întâia oară cum arată un calculator. Doar cei mai bogaţi dintre ei, vreo doi, au acasă un calculator pe care se joacă. Andreea Alexandra are şapte ani şi este în clasa I.

“Am primit o păpuşă verde. Ne-a spus astăzi (ieri - n. red.) doamna învăţătoare că o să vină cineva să ne aducă cadouri şi că o să primim calculatoare. Eu nu am calculator, dar a zis mami că mă învaţă să folosesc unul”, a povestit fericită copila, care i-a cerut lui Moş Crăciun să îi aducă o păpuşă Barbie. Daniel şi Robert au opt ani şi sunt în clasa a II-a. După felul cum este îmbrăcat Daniel, îţi poţi da seama că este unul dintre “bogaţii” şcolii.

“Ne-am bucurat că am primit calculatoare pentru că o să ne putem juca cu ele. Eu am laptop acasă şi nu ştiu ce are că nu mi se mai aprinde. Îl am de la mătuşa mea. Este tradus în germană şi nu prea înţeleg ce spune. Îmi place să mă joc pe laptop. Am jocuri cu maşini sau cu un pitic”, a explicat mândru Daniel. În schimb, Robert este încântat de calculator pentru că îl va putea folosi la cursuri. “ Eu nu am calculator acasă, dar o să învăţ să lucrez cu el. La matematică o să fac adunări şi scăderi cu ajutorul lui”, a explicat băiatul.

De 21 ani predă pentru clase simultane

Învăţătoarea Aurelia Silaghi lucrează de 21 de ani la Şcoala cu clasele I-IV din Ghirolt şi întotdeauna a avut clase simultane. “Eu când vin la ore încep să predau la o clasă, iar ceilalţi elevi au de făcut muncă independentă. Lucrez cu clasa I, cinci-şapte minute, iar apoi încep să lucrez cu fiecare clasă şi să le dau de lucru”, a explicat femeia. Mulţi dintre copii nu au auzit niciodată de internet. “Noi nu am avut calculatoare. O să le fac materiale pentru cursuri şi o să îi învăţ să lucreze pe calculatoare. Ei nu au aşa ceva acasă pentru că majoritatea părinţilor nu lucrează. Din 17 părinţi cred că doar cinci lucrează”, a spus învăţătoarea. Ea nu a putut preda opţionalele “Calculatorul, dragostea mea” sau “Matematica pe calculator” pentru că nu avea dotarea necesară.

Comenteaza