Cămara buclucaşă, într-un spectacol independent

Cămara buclucaşă, într-un spectacol independent
Comedia “Fisura”, de Flavius Lucăcel, ilustrează “drama” unui cuplu de septuagenari de la oraş, a căror “oază” de murături şi de gemuri - cămara, se fisurează, dar ironizează şi neconcordanţa între nevoile cetăţenilor şi agenda autorităţilor locale. Spectacolul va fi prezentat miercuri la Euphoria Music Hall.

"Pentru Michi şi Ani, cămara este centrul universului. Dar când fisura ameninţă să distrugă echilibrul vieţii lor, cei doi trebuie să ia toate măsurile pentru a o stopa. Cine este duşmanul nevăzut care provoacă paguba? Să fie tramvaiul? Să fie traficul nemilos de pe strada adiacentă? Să fie trenurile? Oricare ar fi talia inamicului, bătrânii sunt gata să se ia la trântă cu el!", precizează reprezentanţii asociaţiei clujene Jad, organizatoarea spectacolului "Fisura", de Flavius Lucăcel.

Regia este semnată de Victor Olăhuţ, membru fondator al Jad, în timp ce muzica este compusă de Indie Folker, un tânăr muzician clujean. Scenografia a fost realizată de Ioana Olăhuţ. Din distribuţie fac parte Anca Hanu - actriţă la Teatrul Naţional din Cluj, Camelia Curuţiu, Florentina Năstase şi Leonard Viziteu.

Premiera spectacolului "Fisura" va avea loc miercuri, de la ora 20:00, la Euphoria Music Hall (strada Ploieşti nr. 5, colţ cu strada Paris). Biletele costă 20 de lei.

 

Comenteaza