Cazurile de tentativă de fraudă de la examenul de Bacalaureat din acest an i-au determinat pe oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj să se gândească la amplasarea camerelor de filmat în sălile în care vor fi susţinute probele de examen. Această iniţiativă ar putea fi pusă în practică începând de anul viitor.
Perfecţionarea metodelor de copiat la examene îi determină pe inspectorii şcolari să adopte, la rândul lor, metode mai moderne când vine vorba de depistarea celor care încearcă să fraudeze examenele, în contextul în care, anul acesta, s-au efectuat doar verificări vizuale. Chiar dacă nu este vorba de detectoare de microfoane sau dispozitive radio, şcolile în care se vor susţine examene ar putea fi dotate cu camere de luat vederi.
“Dispozitivele radio sau detectoarele de microfoane sunt o tehnologie destul de scumpă şi nu cred că ne-am putea-o permite. De asemenea, dacă am vrea să folosim astfel de dispozitive, ar trebui implicate serviciile speciale, or nu cred că ar trebui să se ajungă până în acest punct”, a declarat Victoriana Boşcăneanu, inspector şcolar judeţean adjunct şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat.
Aceasta a precizat, însă, că o iniţiativă mult mai realistă este instalarea camerelor de luat vederi în sălile de examen. “în multe şcoli avem deja instalate sisteme de securitate, sunt camere de filmat atât în curţile şcolilor, cât şi pe coridoare. Instalarea unor astfel de dispozitive în sălile de clasă s-ar face, deci, foarte uşor, şi nici nu ar presupune o investiţie foarte mare”, a adăugat Boşcăneanu.
Reprezentanta ISJ susţine, de asemenea, că aceste camere ar fi utile nu doar pentru prinderea celor care încearcă să copieze, dar şi pentru prevenirea violenţei în şcoli. “Multe din incidentele din şcoli se petrec în sălile de clasă, şi nu pe coridoare. Cu ajutorul camerelor, am putea combate acest fenomen. în plus, înregistrările ar fi utile şi la şedinţele cu părinţii, pentru a le putea demonstra acestora comportamentul neadecvat al copiilor”, a conchis Boşcăneanu.


