Cămin de bătrâni din Cluj, "azil de exterminare". Citeşte o mărturie

„Povestea este oarecum simplă", a scris Bogdan Roşca pe blogul său. „De comun acord cu tata, după ce a depăşit un moment dificil în iunie am căutat un azil. Era clar că are nevoie de o îngrijire permanentă. Am vizitat mai multe locuri şi am ajuns la locul pe care îl consider coşmarul oricărui bunic".

Roşca spune că a analizat mai multe variante pentru tatăl său, dar că a exclus serviciile sociale oferite de Stat, „pentru că ştiu că sistemul nu face faţă solicitărilor, şi chiarm am crezut că un azil privat, unde plăteşti onest, îţi oferă servicii de calitate". Cu o excepţie în comuna Floreşti pe care nu o recomandă, Roşca spune că majoritatea instituţiilor de profil nu au locuri. Astfel, a ajuns la un azil în Cluj-Napoca, „Sfântul Camil", administrat de Asociaţia Maghiară a Handicapaţilor Motori. Roşca plăteşte 2.000 de lei pe lună pentru tratamentul tatălui său, bani cu care sunt asigurate cazarea, masa şi administrarea medicamentelor şi îngrijirea zilnică.

Din cauza proastei administrări a medicamentelor, spune ziaristul, boala tatălui său s-a agravat. „Dezastru! A fost stabilit un nou diagnostic, mult mai dur. A început tratamentul şi după două zile tata mă sună la telefon şi mă face glumeţ, panicard. A fost ultimul telefon pe care l-am primit de la el".

Ulterior situaţia s-a degradat şi mai mult. „Deşi am mers acolo des, nu mi se comunica nimic. Îl vedeam în scurte momente, uneori supravegheat. Nu aveam acces în camera sa care era ţinută sub cheie, nu mi se explica nimic. Nu puteam să-i las nici o cafea, deşi tata ar fi băut cu plăcere o gură mică. La un moment dat, cu o săptămână înainte de a-l scoate de acolo, aflu că a fost mutat în altă cameră".

„Într-una din seri, aflat în vizită, profit de moment și mă duc hotărât în cabinetul asistenței medicale", mai scrie Roşca pe blog. „Pun întrebări. Primesc răspunsuri evazive, mi se arată medicamentele sale și cer să văd noua cameră. Față doamnisoarei se schimbă la culoare, și nu mă împiedic de o amețită. Cer ferm să văd cameră, care e un salon cu șapte sau șase pături de tip spital plin cu bărbați în pragul morții. Văd lucrurile lui tata pe un pat. De ce? De ce l-ați mutat aici? Să-i poată fi îngrijite picioarele! Accept aparent explicația pentru că nu vreau să-l pun pe tata în pericol. Da, o insuficiență venoasă bilaterală cu ulcerații e greu de îngrijit. E nevoie de tratament și igiena zilnică. Mi se spune că imediat ce își revine va fi mutat la loc, în cameră să. Ce nu ştiu ei este că am văzut și vechea cameră a tatei în care el nu mai avea nici un lucru".
„ În momentul în care la următoarea vizită am văzut bandajele neschimbate la picioare și starea jalnică în care era, am decis împreună cu sora tatei (medic și ea) să-l scotem de acolo. Pe patul de spital am stat lângă medicii care îl examinau. Am auzit cuvinte dure. Maltratat, deshidratat, înfometat, infectat".

Scrisoarea medicală de ieşire din spital a tatălui lui Roşca include „tegumente deshidratate", „eczemă de stază şi celulită gambieră, onicomicoză", „eczemă de stază suprainfectată", „infecţie urinară", „hipoproteinemie şţi alte aspecte specifie bolii neuronale". „Cu alte cuvinte", spune Roşca, „un pacient prost hidratat - nu i s-a dat apă - prost hrănit şi dispensarizat incorect sau deloc".

Directorul centrului, Rozalia Tokay, spune că nu are nimic să reproşeze colegilor săi. "Eu nu cred să fi fost nemulţumit", spune ea. "Iar dacă ar fi fost, corect era să-mi spună direct, doar suntem oameni".