Campania clujeană anti-fumat, susţinută de mii de persoane VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 09 Ian 2013, 20:23
- Eveniment
- Ascultă știrea

În România, puţinele spaţii publice închise în care se mai fumează sunt localurile - restaurante, cafenele, baruri sau cluburi. Lectorul Mihai Cucerzan, de la Facultatea de Horticultură, propune o hotărâre de consiliu local prin care fumatul să fie interzis în toate spaţiile publice închise, fără excepţie.
"Eu am utilizat această formulă uşor de accesat pe facebook prin intermediul unei cauze. Are până în momentul de faţă la mai bine de 48 de ore de la lansare peste 2000 de susţinători. Foarte multe mesaje pozitive au venit din partea celor care au văzut ştirea pe internet. Şi până în momentul de faţă am numărat aproape 40 de mii de like-uri, recomandări, share-uri şi alte mesaje foarte favorabile", a precizat Mihai Cucerzan, lector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj.
Iniţiativa clujeanului vine la puţin timp după ce şi Comisia Europeană a făcut recomandări către ţările membre UE să emită legi care să interzică fumatul la locul de muncă, în spaţii publice închise şi chiar în parcuri sau locuri de joacă pentru copii. Fostul Ministru al Sănătăţii, Raed Arafat, se numără printre cei care au cerut armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană.
"S-au găsit întotdeauna soluţii de ococlire a legislaţiei inclusiv la restaurante, la baruri. În multe ţări UE nici la baruri nu se permite. Deci e o chestiune de sănătate publică pe care mai devreme sau mai târziu România va trebui să o aplice. Trebuie legea adusă la zi în sensul în care să nu mai existe variante, scăpări care să permită la unele restaurant de fumători, de nefumători, amestecate. Deci gata!", a precizat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătătţii.
La Cluj-Napoca, interzicerea fumatului la locul de muncă în spaţii închise este deja o realitate în majoritatea instituţiilor publice şi companiilor private.
Clujeanul care a lasat campania pe internet susţine că a fost deja contactat de mai mulţi parlamentari clujeni care doresc să preia iniţiativa şi să o transforme în proiect legislativ.