Campanie anti-avort la Cluj. Zeci de oameni au stat de veghe în faţa clinicii "Dominic Stanca" FOTO

Campanie anti-avort la Cluj. Zeci de oameni au stat de veghe în faţa clinicii
Cu prilejul deschiderii primei campanii împotriva avortului din România, zeci de clujeni s-au adunat marţi seara să stea de veghe, cu lumânări în mână, în faţa clinicii de obstetrică şi ginecologie "Dominic Stanca".

Campania, numită „40 de zile pentru viaţă", îşi doreşte să marcheze începutul încetării avorturilor în Cluj-Napoca şi se desfăşoară pe parcursul unei luni şi jumătate, între 18 februarie şi 29 martie.

Prin urmare, coordonatorii mişcării, familia Dan şi Iulia Călinescu, propun participanţilor ca timp de 40 de zile să se strângă în intervalul 07:00-19:00 în faţa clinicii de obstetrică-ginecologie (II) „Dominic Stanca", într-o rugăciune pentru viaţă.

Startul oficial a fost dat marţi seara, printr-o întâlnire a echipei de tineri care au organizat această iniţiativă pe plan local cu reprezentanţi ai Bisericilor clujene, în frunte cu PS Florentin Crihălmeanu, ai unor asociaţii şi mişcări pro-life şi a persoanelor care susţin apărarea vieţii.

„De multe ori femeilor aflate în pragul unui avort li se pare că nimănui nu-i pasă, că sunt lăsate singure sau chiar împinse spre acest pas, fără ca ele să-l dorească, dar noi, împreună, afirmăm adevărul că viaţa este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiecare viaţă este importantă şi pentru aceasta ne unim în rugăciune, post şi veghe, să dăm această mărturie: că nouă ne pasă! Sper ca în aceste 40 de zile să vedem vieţi salvate şi să simţim mâna lui Dumnezeu în viaţa noastră. Noi suntem instrumentele lui Dumnezeu şi putem să trezim conştiinţele celorlalţi, să fim o mărturie vie că viaţa este preţioasă", a declarat Iulia Călinescu.

Seara a început printr-o prezentare de film despre amploarea şi roadele celor „40 de zile pentru viaţa", în Statele Unite ale Americii, unde, ca urmare a celor 15 campanii la nivel naţional, „mai mult de 9.600 de copii, împreună cu mamele lor, au fost scutiți de la tragedia avortului".

Mai apoi, cu lumânări în mâini, toţi participanţii la momentul de prezentare s-au îndreptat spre clinica „Dominic Stanca", unde a avut loc prima veghe, cu meditaţie, rugăciune, lectură din Evanghelie.

Binecuvântarea de deschidere a fost dată de PS Florentin, care a declarat că „suntem destinaţi pentru viaţă nu pentru moarte! La acest marş al vieţii dorim să triumfe viaţa!". 

Iniţiativa „40 de zile pentru viaţă" vine ca răspuns la numărul de avorturi din ce în ce mai mare şi la răspândirea acestui fenomen. Până acum, campanii de acest fel au fost organizate în 559 de comunităţi din 27 de ţări.

Comenteaza