Când va fi gata raportul privind 112. Cuprinde şi detalii privind localizarea AML

Când va fi gata raportul privind 112. Cuprinde şi detalii privind localizarea AML

Şeful DSU şi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că în raportul privind îmbunătăţirea serviciului 112, care va fi prezentat miercuri premierului, vor fi incluse şi informaţii privind sistemul AML care permite localizarea rapidă, dar şi limitările acestuia.

„Am avut şi întâlniri în paralel al grupului jruidic care să lucreze pe textele legislative. Ne-am consultat ieri cu cei de la protecţia datelor. Astăzi (marţi, n.r.) vom vedea formă finală a raportului şi formă finală a textelor. Astăzi se lucrează la formă finală a textelor. După ce vom prezenţa premierului dacă acesta hotărăşte le vom face publice”, a declarat Raed Arafat la Marius Tucă Show.

La rândul său, ministrul interimar Mihai Fifor, a declarat că acel raport va conţine soluţii de îmbunătăţire a sistemului de urgenţă.

În privinţa sistemului AML (advanced mobile location), care ar permite localizarea rapidă a celui care sună la 112, Arafat a precizat că sunt limitări, care vor fi incluse în raport. „Dacă terminalul telefonic folosit de Alexandra este unul vechi, chiar în cazul în care era implementat AML, era imposibil localizarea. Să nu creăm aşteptări false. Sistemul AML are nevoie de un telefon modern. Trebuie să înţelegem că sistemele de localizare sunt AML, care acum multe ţări încep să îl implementeze. Când ai dat telefon pe 112, în secundă în care ai format, AML permite deschiderea GPS chiar dacă îl ai închis, luarea poziţiei şi transmiterea poziţiei de pe GPS pe un sms. Acest lucru durează între 10 şi 20 de secunde. Limitările sunt dacă eşti într-un beci. Aceste limitări vor fi comunicate în raport”, a explicat Arafat.

Comenteaza