Candidaţii la funcţia de rector al UMF şi-au prezentat proiectele de dezvoltare

Candidaţii la funcţia de rector al UMF şi-au prezentat proiectele de dezvoltare
Cei trei candidaţi la funcţia de rector la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” şi-au prezentat aseară programele electorale.

Astfel, actualul rector Constantin Ciuce, care este şi şeful Clinicii de Chirurgie I de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), Alexandru Irimie, managerul Institutului Oncologic "Ioan Chiricuţă", şi Petru Adrian Mircea, fost decan al Facultăţii de Medicină şi actualul şef al Secţiei de Gastroenterologie de la Clinica Medicală I din cadrul SCJU, şi-au susţinut programele de dezvoltare în faţa celor 800 de electori din cadrul UMF.

La finalul dezbaterii care a avut loc ieri la sediul instituţiei de pe strada Marinescu, profesorul Vasile Andreica, preşedintele comisiei electorale a instituţiei de învăţământ superior medical, a explicat că buletinele de vot vor fi cu totul speciale. "Buletinul de vot este dintr-o hârtie specială. Ele se vor introduce în urne pe orizontală şi la finalul alegerilor vor fi scanate de două ori pentru numărătoare", a explicat Andreica.

Vom reveni în ediţia de mâine a ZIUA de CLUJ cu detalii privind programele candidaţilor pentru funcţia de rector al UMF Cluj.

 

 

Comenteaza