Cântecele lui ”U” Cluj, interpretate de fani într-un concert simfonic | VIDEO

Cântecele lui ”U” Cluj, interpretate de fani într-un concert simfonic | VIDEO
Fanii ”Șepcilor roșii” și Corul Operei Române au oferit, sâmbătă seara, un spectacol de neuitat. Cântecele Universității Cluj au răsunat în inima orașului.

Concertul a strâns peste 1.500 de participanți pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața sediului central al Universității "Babeș-Bolyai". La eveniment au fost prezenți fotbaliștii de la "U" Cluj, baschetbaliștii de la U-BT, dar și sportivi legitimați la CS "U" Cluj.

Piese precum "Slavă ție, studenție", "Primul pas pe stadion" sau "U" Cluj e echipa ce te face să vibrezi" au fost puse pe note și cantate chiar de Membrii Peluzei "Șepcile roșii", alături de o orchestră simfonică, într-un spectacol muzical inedit: Haide "U" pe Scena Urbană.

Antrenorul lui "U" Cluj, Adrian Falub, a fost fascinat de concertul de sâmbătă.

"Mi se pare o idée foarte frumoasă, un lucru interesant, care sigur nu a mai fost întâlnit în România și nici în străinătate. Mă bucur, galeria Universității merita un astfel de eveniment. Pentru mine, imnul "Slavă ție, studenție" e unul dintre cele mai frumoase din fotbalul românesc", a spus Falub.

Team-managerul campionilor de la baschet masculin, Branko Cuic, le-a mulțumit fanilor pentru suportul oferit de-a lungul anilor.

"E un eveniment foarte fain. Noi, ca și familie, trebuie să petrecem în timpul anului cât mai multe moment împreună. Pentru mine, e un eveniment incredibil. Încercăm și talentul nostru vocal. Faptul că după 10 ani am rămas tot în Cluj, spune totul despre fani. Ei m-au acceptat din prima clipă, din cauza lor am luptat pentru titlu și pentru tot. Și anul trecut, fără suportul lor, care erau al șaselea jucător pe teren, nu obțineam victorii, nu luam titlul, nu câștigam nimic".

 

 

Comenteaza