Care a fost ultima dorință a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară

Care a fost ultima dorință a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară
| Foto: sursa - Mircea Lucescu / Foto: Profimedia, via digisport.ro

Antrenorul Mircea Lucescu s-a stins din viață pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență, unde era internat din data de 29 martie. 

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Fostul selecționer al României era internat la spitalul Universitar din Capitală, unde a fost adus de urgență după ce i s-a făcut rău în cantonamentiul naţionalei, la mai puţin de 72 de ore după înfrângerea de la Istanbul. De pe patul de spital, antrenorul le-a mărturisit medicilor că are o ultimă dorință.

„La un moment dat mi-a zis: «Domnul profesor, tot ceea ce îmi doresc este să mor pe terenul de fotbal». Îl simţeam deschis, oarecum împăcat cu sine. Întotdeauna i-a părut rău că nu era pe teren. Adică acolo era viaţa dânsului. Întotdeauna a insistat «lăsaţi-mă să mă duc la meci». Cred că a insistat faţă de toată lumea acest lucru, dar asta ştim. S-a dedicat profesiei, fotbalului şi generaţiilor. A fost un dirijor al fotbalului”, a declarat Dragoș Vinereanu, şeful Secţiei de Cardiologie a Spitalului Universitar, potrivit Observator.

Dorința i-a fost împlinită cumva, postmortem - sicriul cu trupul neînsuflețit al legendarului antrenor Mircea Lucescu a fost depus miercuri, 8 aprilie, la Arena Națională, loc unde cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face până joi, 9 aprilie, la ora 20:00.

Vineri, 10 aprilie, "Il Luce" va fi înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Bellu din București, acolo unde își cumpărase un cavou în urmă cu mai bine de un deceniu.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .