Cartierul Mănăştur, luat la puricat de poliţişti. S-au dat amenzi de 2.000 de lei VIDEO

Cartierul Mănăştur, luat la puricat de poliţişti. S-au dat amenzi de 2.000 de lei VIDEO
Poliţiştii Secţiei 4, împreună cu echipaje din cadrul Poliţiei Comunitare, au realizat, ieri, un amplu control în cartierul Mănăştur.

În urma controlului, poliţiştii au legitimat 61 persoane, au fost verificate 16 unități economice, 4 case de amanet și 3 case de schimb valutar.

Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.020 lei, dintre care 11 sancţiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 4 sancţiuni la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 2 sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, oamenii legii au dispus confiscarea a 620 kg legume fructe, pentru care comercianţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă, cantitatea fiind predată spre valorificare unei societăţi comerciale.

Comenteaza