Casa TIFF se redeschide cu proiecții de film, ateliere pentru copii și colecții culturale

Casa TIFF se redeschide cu proiecții de film, ateliere pentru copii și colecții culturale
Casa TIFF se redeschide sâmbătă, cu o serie de noutăţi pentru clujeni şi vizitatori şi va găzdui şi de această dată proiecţii de film, concerte, expoziţii, dar şi proiecte culturale.

Clădirea istorică din centrul orașului a devenit din vara acestui an sediul permanent al Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) și își propune să fie un spațiu destinat promovării culturii și artelor.

Clujenii sunt aşteptaţi sâmbătă să împărtăşească resurse de cunoaştere, cărţi şi reviste culturale „Share Knowledge urmărește să adune cărți, reviste, ziare, albume, colecții artistice și culturale, precum și impresiile celor care le-au parcurs. Vizitatorii noștri vor putea consulta toate materialele puse la dispoziție de ceilalți și vor putea aduce la rândul lor materiale care i-au impresionat sau i-au pus pe gânduri, pentru a le împărtăși cu ceilalți", a spus Cristian Hordilă, managerul Casei TIFF.

De asemenea, reprezentanții Casei TIFF au pregătit pentru sâmbătă și duminică, o retrospectivă a Festivalului Filmului Horror&Fantastic „Luna plină", a cărei primă ediție s-a desfășurat luna trecută la Biertan „Începem toamna cu un proiect prin care dorim să punem în legătură oamenii cu gusturi artistice și culturale diverse, oamenii curioși și care vor să-și împărtășească ideile", a spus managerul Cristian Hordilă.

Sâmbătă de la ora 21.30 este programat filmul Lista/Kill List, în regia lui Ben Wheatley, iar de la miezul nopții începe seria de scurtmetraje Shadows 1. Duminică vor putea fi vizionate Invazie în cartier/Attak the Block, în regia lui Joe Cornish, de la ora 21.30 și seria de scurtmetraje Shadows 2 de la miezul nopții. Prețul unui bilet este de 5 lei.

Mai mult, clujenii sunt aşteptaţi începând de sâmbătă la Cafeneaua Casei TIFF, care se redeschide cu un meniu diversificat pentru orice tip de masă a zilei.

Copiii sunt și ei așteptați duminică, de la ora 10.00, la „Grădinița de duminică", la un atelier de pictură pentru copii organizat împreună cu Papergirl. Costul biletului de intrare este de 15 lei, din care 10 lei reprezintă consumație pentru copii sau părinți.

Săptămâna viitoare este dedicată tot copiilor. Cei mici vor putea participa la concursul interactiv de cultură generală Trivia, care este programat marți, 11 septembrie, de la ora 21, iar joi, 13 septembrie, va fi seara de jocuri Board games.

Etichete
Comenteaza