Cât tupeu: s-a urcat la volan fără permis, a spulberat un pieton pe trecere, după care s-a făcut nevăzut

Cât tupeu: s-a urcat la volan fără permis, a spulberat un pieton pe trecere, după care s-a făcut nevăzut
Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat care, după ce a acroșat un pieton, a părăsit locul accidentului. După depistarea acestuia, s-a constatat că nu poseda permis de conducere.

Nefericitul eveniment rutier a avut loc luni dimineaţa, în jurul orei 10:00, în centrul municipiului. Victima, un tânăr de 21 de ani, era angajată în traversarea regulamentară a străzii în momentul în care a fost acroşat de un bărbat ce se deplasa cu un autovehicul pe strada Constanța, înspre strada 21 Decembrie 1989.

Ulterior impactului, șoferul a părăsit locul producerii faptei, accidentul soldându-se cu rănirea ușoară a pietonului. 

În urma verificărilor, conducătorul auto vinovat a fost identificat la scurt timp, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 39 de ani din municipiul Cluj-Napoca. Totodată, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere.

"Față de persoana identificată a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceasta urmând a fi prezentată magistraților cu propunere de arestare preventivă", au precizat reprezentanţii Inspcetoratului dePoliţie Judeţean Cluj. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Comenteaza