Câteva zeci de persoane protestează în faţa sediului CC, cerând validarea referendumului

Câteva zeci de persoane protestează în faţa sediului CC, cerând validarea referendumului
Câteva zeci de persoane protestează, marţi, în faţa sediului Curţii Constituţionale, cerând demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, pichetul având loc în timp ce judecătorii constituţionali discută valabilitatea referendumului din 29 iulie.

Protestatarii au venit în faţa sediului Curţii Constituţionale începând cu ora 9.30, ei spunând că vor ca judecătorii constituţionali să valideze referendumul din 29 iulie şi astfel Traian Băsescu să fie demis.

Protestatarii scandează "Validare", "Nu vă fie frică, şi Băsescu pică", "Băsescu, trădător".

Aceştia au mai multe pancarte cu mesaje împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu, precum "Marinare nu uita, puşcăria-i casa ta", "Vrem altfel de preşedinte", Băsescu suspendat ca Saddam Hussein". De asemenea, unii dintre protestatari au şi portavoci, de la care strigă lozinci împotriva lui Traian Băsescu.

Protestul are loc într-o zonă delimitată cu garduri de protecţie, fiind supravegheaţi de jandarmi. Pichetul este autorizat de Primăria Capitalei până la ora 11.00.

Şedinţa Curţii Constituţionale, în care ar urma să fie luată o decizie referitoare la valabilitatea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a început în această dimineaţă, la ora 10.

Peste 20 de persoane au protestat şi luni după-amiază, în faţa sediului Curţii Constituţionale, solicitând validarea referendumului din 29 iulie.

Un alt protest în faţa sediului CC a fost autorizat de Primăria Capitalei pentru marţi, între orele 15.00 şi 19.30, organizatorii spunând că autorizaţia este pentru 400 de persoane.

 

Comenteaza