Cauţiune-record pentru eliberarea lui Stoia. Avocaţii: "E o sumă imensă!" VIDEO
- Scris de Nicoleta Nap
- 25 Noi 2011, 13:26
- Eveniment
- Ascultă știrea

Decizia a fost luată în urmă cu puţine momente de instanţa Curţii de Apel.
Avocaţii lui Călin Stoia spun că suma stabilită este "imensă". Rareş Trif spune că nu ştie dacă Stoia îşi permite să achite această sumă. Pe de altă parte, al doilea avocat al lui Stoia, Sergiu Bogdan, a spus că este de cinci ori mai mare decât orice cauţiune stabilită până acum în România şi că aceasta se stabileşte în funcţie de gravitatea faptei şi de prejudiciu. "Mi se pare o sumă foarte mare", a spus el.
În cazul în care Călin Stoia va vira în contul de la Trezorerie al Curţii de Apel Cluj suma de 1 milion de lei noi, la termenul stabilit de instanţă pentru data de 29 noiembrie se va stabili dacă acesta va fi cercetat în stare de libertate. Instanţa ar putea accepta şi depunerea unor garanţii imobiliare drept cauţiune.
Potrivit procedurii, în cazul în care va fi eliberat pe cauţiune, Stoia îşi va primi banii înapoi în momentul în care se va pronunţa o sentinţă definitivă. Aceasta doar în cazul în care nu se va sustrage cercetării penale şi judecăţii.
Vezi desfăşurarea audierii de astăzi, livetext pe ziuadecj.ro.