Caz revoltător! Profesor de matematică din Cluj, arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 16:02
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un bărbat de 63 de ani, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea unor fapte grave de agresiune sexuală, inclusiv asupra unui minor.
Percheziția domiciliară a avut loc în data de 3 iulie, fiind desfășurată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și al specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.
Ancheta a scos la iveală faptul că bărbatul, profitând de poziția sa de cadru didactic și de vulnerabilitatea victimelor, ar fi constrâns mai multe persoane să accepte acte de natură sexuală.
După percheziție, acesta a fost dus la sediul Poliției pe baza unui mandat de aducere, pentru audieri și administrarea probelor.
În urma cercetărilor și a probatoriului adunat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 4 iulie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au propus arestarea sa preventivă. Judecătorul a admis solicitarea, iar profesorul a fost plasat în arest pentru următoarele 30 de zile.
Cercetările sunt în desfășurare, iar autoritățile continuă să analizeze posibile alte fapte similare.