Caz șocant la Iași. Șase copii au murit din cauza unei bacterii ucigașe pe secția ATI
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 13:38
- Eveniment
- Ascultă știrea

Șase copii internați la ATI în Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași au murit după infectarea cu bacteria Serratia Marcescens.
Conducerea unității a amânat închiderea secției, iar DSP Iași a confirmat focarul și a anunțat o anchetă epidemiologică în desfășurare, scrie 7Iași.
Potrivit acestei publicații, conducerea spitalului nu a luat măsuri încă de la început, astfel că bacteria s-a răspândit și la alți copii.
Potrivit unei adrese emise de reprezentanții spitalului, pe 24 septembrie, la aproximativ o săptămână de la apariția cazurilor, „Aparținătorii copiilor din corpul A, nu mai părăsesc secția pentru cazare la Casa Ronald McDonald, până la închiderea focarului, sala de montare CVC nu se va mai utiliza, montarea cateterelor fiind realizată în Blocul Operator, până la închiderea focarului”.
După această dată, internările au fost limitate. Direcția de Sănătate Publică a confirmat cazurile.
Copiii (nou-născuți sau cu vârsta de până la 8 ani) sufereau și de alte boli, iar decesul a survenit în urma infectării cu această bacterie, Serratia Marcescens.