Caz şocant: un bebeluş a fost aruncat de la etajul II al unui bloc din Mărăşti

Caz şocant: un bebeluş a fost aruncat de la etajul II al unui bloc din Mărăşti
Un bebeluş de doar două luni a decedat marţi după-amiază, după ce a fost aruncat de la etajul al doilea al unui bloc din cartierul Mărăşti.

Şocanta tragedie a avut loc în jurul orei 14:30, pe strada Aurel Vlaicu, cazul fiind sesizat imediat de martori, printr-un apel la telefonul de urgenţă 112. În scurt timp, la faţa locului au venit poliţiştii, dar şi medicii, care însă au fost nevoiţi să declare decesul.

"În jurul orei 14:30, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un copil a căzut de la etajul 2 al unui bloc de pe strada Aurel Vlaicu. În urma impactului cu solul a fost constatat decesul acestuia. Poliţiştii sunt la faţa locului pentru a stabili circumstanţele exacte ale producerii evenimentului, sub coordonarea procurorilor", a specificat, pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj. 

Conform unor surse judiciare citate de Mediafax, bebeluşul a fost aruncat chiar de mama sa, care ar fi suferit un episod depresiv. De altfel, la locul tragediei s-a deplasat şi un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care investighează modul în care a survenit evenimentul. 

Comenteaza