Ce aruncă oamenii în Someş? Continuă curăţarea râului în Cluj FOTO

Ce aruncă oamenii în Someş? Continuă curăţarea râului în Cluj FOTO
Continuă acţiunile de curăţare a Someşului pe raza municipiului Cluj-Napoca atât cu utilajul amfibiu cât şi prin sistemul de colectare plutitori. Tone de vegetație acvatică au fost colectate în ultimele săptămâni, însă şi "capturi" copleşitoare de gunoaie: în special peturi.

În anul 2016, Primăria Cluj-Napoca şi Administraţia Bazinală a Apelor Someş-Tisa (ABAST) au încheiat un protocol de colaborare prin care municipalitatea se obliga să finanţeze proiectarea şi execuţia unui baraj de colectare a plutitorilor în amonte de podul de pe B-dul 1 Decembrie 1918. Lucrările au fost realizate de firma Rono Aqua Oradea.

282.483 lei este valoarea care conţine TVA a investiţiei din Grigorescu

În acelaşi timp, înţelegerea cu ABAST a fost ca şi comuna Floreşti să amenajeze două astfel de baraje, în aşa fel încât la Cluj să ajungă cât mai puţine deşeuri. „Noi nu le-am făcut pentru că avem probleme vizavi de proprietăţi. Nu putem face baraje dacă malurile nu sunt în domeniul public al comunei. Aşteptăm soluţii. Hidrolectrica ar trebui să facă un asemenea sistem la barajul din Floreşti. Ei oricum colectează o parte din gunoaie. Noi vom încerca să curăţăm malurile în zonele unde există persoane care poluează, e mai simplu aşa. Degeaba punem baraje dacă nu stârpim sursa deşeurilor", a spus directorul tehnic al Primăriei Floreşti, Florin Zanc.

De asemenea, la final de iunie, în cinci zile de intervenție, Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a colectat aproximativ 35 de tone de vegetație acvatică în amonte de Podul Elisabeta, până la Podul Napoca și în amonte de Podul Garibaldi, cu ajutorul utilajului amfibiu. 

Speciile de macrofite acvatice existente de-a lungul râului Someșul Mic sunt plante hidrofite perene, a căror dezvoltare este favorizată de perioadele cu temperaturi ridicate specifice sezonului cald. Acestea apar și se dezvoltă excesiv în zonele cu viteze şi adâncimi reduse ale apei. Răspândirea rapidă şi abundentă a acestor plante este cauzată în mare parte de tipul de înmulţire, realizat în principal pe cale vegetativă, prin înrădăcinarea fragmentelor de macrofite. Aceste fragmente cu muguri pot fi transportate de curenţii de apă la distanţe considerabile.

Operațiunile de îndepărtare a vegetației acvatice vor continua și în perioada următoare.

 

Comenteaza