Ce e mică, dar cu taxă? Autostrada Transilvania

Ce e mică, dar cu taxă? Autostrada Transilvania
Toate crâmpeiele de autostrăzi de pe cuprinsul României vor fi taxate, conform unei solicitări din partea Comisiei Europene. Pe A3, taxa ar putea fi de 1,5 - 2 euro.

Toată reţeaua de autostrăzi din România va fi taxată, fiind vorba în primul rând de tronsoanele ce vor fi construite pe Coridorul IV, dar şi de celelalte autostrăzi deja construite, conform reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

"Comisia Europeană a impus condiţii clare atunci când ne-a dat finanţarea, şi anume taxarea autostrăzilor. Vorbim de Coridorul IV, dar şi de celelalte autostrăzi deja construite. Întreaga reţea va fi taxată (...). Dacă vom trimite în această lună cererea la Comisia Europeană pentru taxarea autostrăzilor, ei au termen de 6 luni pentru a ne răspunde. Asta înseamnă că la începutul anului viitor vom afla toate detaliile", a precizat ieri Daniela Drăghia, directorul general al CNADNR, conform presei centrale. Cu alte cuvinte, la începutul anului viitor ar urma să se ştie dacă, de când şi cu ce cuantum va fi taxată inclusiv Autostrada Transilvania (A3), cu toate că în prezent este funcţională doar a opta parte din A3, mai exact 52 de kilometri dintr-un total de 415 km. De precizat că anterior, tot ieri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a lăsat să se înţeleagă că taxarea autostrăzilor se referă la cele de pe Coridorul IV Paneuropean şi că valoarea taxei va fi anunţată în 2015, când ar urma să fie finalizate majoritatea tronsoanelor de pe autostrada respectivă. Ministrul Transporturilor a semnat ieri trei contracte, în valoare de 428 de milioane de euro, pentru 60 km de autostradă de pe cuprinsul Coridorului IV Paneuropean. Anterior au fost parafate 5 contracte, aferente a 100 km, în valoare de 693 de milioane de euro.

CNADNR lucrează în prezent, împreună cu consultanţi, la calcularea taxei pentru autostrăzi, dar şi la modul în care va fi aplicată aceasta. Una din posibilităţile vehiculate ar fi prin puncte de colectare. O eventuală taxare a tronsonului respectiv din A3 ar nemulţumi şoferii clujeni sau pe cei care tranzitează Clujul. "Mi se pare absurd să pui taxă pe 40 de kilometri. Dacă ar fi un tronson până la mare, aş mai zice. Mergem pe ruta veche, pentru 5-10 minute în plus", a punctat un tânăr şofer, I. Abrudan. "Guvernul ăsta face ce vrea el, nu ce vrem noi. Vom merge pe alte drumuri", precizează Alexandru, un şofer mai în vârstă, aflat la volanul unei Dacii. "Ar putea să pună o taxă şi pe câmp, pe o cărare, dacă mergem pe ea. Cel puţin banii pe taxă ar trebui utilizaţi pentru întreţinerea drumurilor. Cu maşina mea voi merge pe alt drum, cu a firmei pe unde este mai scurt", a precizat Raul, aflat la volanul unui microbuz.

Introducerea taxei de autostradă în România este prevăzută în strategia bugetar-fiscală a Ministerului Finanţelor, aferentă anilor 2012-2014, figurând între "obiectivele propuse" la capitolul "Politica în domeniul transporturilor şi infrastructurii", conform money.ro. Singura sumă vehiculată până acum cu privire la o posibilă taxă de autostradă a fost cea estimată în 2010 de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, care vorbea de 3-4 euro pentru 100 km de autostradă. În această situaţie, dacă va fi taxat, segmentul Gilău - Câmpia-Turzii al Autostrăzii Transilvania ar putea fi taxat cu 1,5-2 euro.

Americanii de la Bechtel SUA, miraţi de costul Autostrăzii Transilvania

Reprezentanţii CNADNR au trimis Bechtel SUA o scrisoare prin care au solicitat informaţii cu privire la derularea unor contracte similare cu cel încheiat cu statul român, precizând că preţul unui kilometru de autostradă ar fi ajuns la aproximativ 16 milioane de euro, conform jurnalul.ro. Americanii şi-au manifestat mirarea şi au precizat că Bechtel construieşte pentru banii respectivi o autostradă de 16 benzi, şi nu de patru, potrivit sursei citate.

 

 

Comenteaza