Ce mesaj are primarul Floreștiului pentru Noul An: "sper ca 2016 să rămână consemnat în istorie"

Ce mesaj are primarul Floreștiului pentru Noul An:
Primarul Floreștiului, Horia Șulea, a transmis la final de an un mesaj video locuitorilor comunei, în care vorbește despre planurile sale pentru anul 2016.

Șulea și-a început mesajul amintind fugitiv de investițiile pe care primăria condusă de el le-a realizat în 015, după care a precizat că în 2016 vor fi demarate principalele investiții de interes public din comună. 

"Eu sper ca anul 2016 să fie un an încununat de succes, cu toate greutățile care ne așteaptă, un an care să rămână consemnat în istoria Floreștiului ca anul în care vom avea o șosea de legătură între Florești și Cluj, anul în care vom avea finalizate lucrările de investiții la unitatea școlară din Cetatea Fetei, grădinița de pe Ioan Rus, încheierea lucrărilor de asfaltare a tuturor străzilor de pe Florești, și nu în ultimul rând, modernizarea străzii Avram Iancu DN1 prin aducerea acestei străzi la nivel european", a transmis el pe pagina sa de Facebook. 

La final, primarul Floreștiului a invitat lucuitorii comunei la tradiționalul foc de artificii de la cumpăna dintre ani, unde participanții vor fi întâmpinați cu un pahar de șampanie. 

Comenteaza