Ce mesaj i-a transmis Boc copilului care a căzut în Sala Polivalentă: "sunt şi eu păţit"

Ce mesaj i-a transmis Boc copilului care a căzut în Sala Polivalentă:
Primarul Clujului a transmis luni seara, prin intermediul unei intervenţii live susţinute pe pagina sa de Facebook, un mesaj băieţelului de 9 ani care a căzut sâmbătă 4 metri în gol, în Sala Polivalentă.

După două zile de la incident, Emil Boc a comparat nefericitul accident cu o păţanie proprie, din urmă cu câţiva ani, când a căzut în platoul unei emisiuni TV. 

"Ne-a ajutat Dumnezeu să nu avem o tragedie mai mare. Sunt alături de familie și de tânărul care a suferit accidentul. Sunt și eu pățit. Am avut neșansa să cad de la o înălțime de 4 metri, dar am mers mai departe, n-am avut decât câteva julituri, dureri la umeri. Mă voi asigura că acest gen de eveniment cum a fost cel din Sala Polivalentă să nu se mai întâmple niciodată. Înțeleg starea în care se află tânărul pentru că a doua oară când m-am dus în studio îmi tremurau genunchii. Așadar, te așteptăm din nou la Polivalentă, la baschet", a afirmat edilul.

Emil Boc a căzut câţiva metri în gol în 2003, în timpul unei emisiuni moderate de Andrei Gheorghe, de la postul Antena 1. 

Comenteaza