Ce planuri are noul şef al Diviziei 4 Infanterie VIDEO

Ce planuri are noul şef al Diviziei 4 Infanterie VIDEO
Divizia 4 Infanterie are începând de astăzi un nou comandant. Este vorba de generalul de brigadă Adrian Tonea, care a venit de la Brigada 282 Infanterie din Focşani. Anterior, generalul Tonea a fost comandant al contingentului românesc dislocat în teatrul de operaţii din Afganistan. Fostul şef al Diviziei 4, generalul maior Dumitru Scarlat, a fost avansat locţiitor al şefului Statului Major General.

Cel care a intermediat predarea drapelului de luptă al Diviziei 4 între vechiul şi noul comandant a fost ministrul Apărării, Mircea Duşa. Acesta a lăudat activitatea diviziei de infanterie de la Cluj.

"Această unitate de elită a Armatei Române, în timp, şi mai ales în ultimii 10 ani de când România a devenit stat membru NATO a îndeplinit nenumărate misiuni în teatrele de operaţiuni externe, nenumărate misiuni în ţară şi foarte multe misiuni în sprijinul populaţiei atunci când au fost situaţii deosebite", a spus ministrul Duşa în timpul ceremoniei.

Fostul comandant spune că a realizat tot ce şi-a propus în cei trei ani, cât a condus Divizia 4 Gemina. "A fost o perioadă destul de grea din punct de vedere al resurselor pe care noi le-am avut", spune fostul comandant Dumitru Scarlat. "Cu toate acestea am stabilit priorități la început de an si tot ce ne-am planificat am realizat. Am desfășurat exerciții în poligoane, am participat cu tot ce a însemnat forța principală a armatei române în Afganistan, un element de comandă de tip brigadă și două batalioane de manevră".

Noul comandant a anunţat va pune accent pe instrucţia militarilor. "Obiectivul meu principal de la preluarea comenzii Diviziei 4 Gemina va fi instrucţia", spune noul comandant Adrian Tonea. "Al doilea va fi menţinerea a tot ce s-a realizat până aici, în toate domeniile de responsabilitate ale diviziei".

Generalul de brigadă Adrian Tonea s-a întors în urmă cu un an din Afganistan, unde a comandat contingentul românesc dislocat în teatrul de război.

Reporter: Alin Golban
Operator: Călin Fedeleş

Comenteaza