Ce sfaturi le dau poliţiştii clujenilor. Cum să circule de Ziua Naţională
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Noi 2012, 11:38
- Eveniment
- Ascultă știrea

Poliţia Rutieră anunţă că pe unele artere din municipiul Cluj-Napoca circulaţia va fi restricţionată mâine. Astfel, între ora 10.30 şi 11 în piaţa Avram Iancu, cu ocazia defilării gărzii de onoare, pe tronsonul Piaţa Unirii până la Tribunal. Totodată, între orele 15 şi 20.30 vor fi închise străzile Eroilor, Iuliu Maniu, Napoca, Universităţii, I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Samuil Micu, Baba Novac şi Ion Raţiu. Pieţele Ştefan cel Mare şi Avram Iancu vor fi de asemenea închise circulaţiei rutiere, de la ora 19.
"Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie, să folosească în special mijloacele de transport în comun şi pe cât posibil să ocolească zona centrală a oraşului", transmit poliţiştii.