Ce spun reprezentanţii IPJ despre comportamentul poliţistului implicat în scandalul din Floreşti

Ce spun reprezentanţii IPJ despre comportamentul poliţistului implicat în scandalul din Floreşti
Reprezentanţii IPJ Cluj fac verificări în legătură cu modul de intervenţie al poliţistului implicat în scandalul cu câinii din Floreşti, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale. Împotriva proprietarei câinilor a fost formulată o plângere privind săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

"Din primele verificări efectuate, a rezultat că incidentul la care se face referire s-a produs în 20.11.2013, în jurul orei 15.20, în comuna Floreşti, pe un teren viran din zona unui supermarket.
Poliţistul operativ prezentat în imaginile filmate era în timpul serviciului şi a fost sunat de soţia sa, care i-a relatat că în timp ce se afla cu copiii (gemeni de 9 luni) la plimbare, s-a speriat de un câine lăsat nesupravegheat de stăpânul său, iar în urma unor discuţii în contradictoriu cu proprietara câinelui, aceasta a ameninţat-o că va da drumul şi celuilalt câine să o muşte.
Ofiţerul s-a deplasat la locul indicat şi după ce şi-a declinat calitatea, a solicitat proprietarei câinelui şi unui alt bărbat care o însoţea să se legitimeze. Aceştia s-au împotrivit, afirmând că poliţistul nu este în timpul serviciului, iar femeia a filmat cu un telefon mobil activităţile desfăşurate de poliţist. Poliţistul a solicitat intervenţia unui echipaj din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, moment în care femeia respectivă a luat cei doi câini rasa labrador şi a plecat, fiind identificată ulterior.  Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru identificare, acesta neavând asupra sa actul de identitate, iar cu această ocazie a fost avertizat verbal cu privire la respectarea cadrului legal în vigoare", se arată într-un comunicat remis presei.

La 20 noiembrie, împotriva proprietarei câinilor a fost formulată o plângere prealabilă privind săvârşirea infracţiunii de ameninţare, plângerea fiind înregistrată la Poliţia municipiului Cluj-Napoca, Biroul de Investigaţii Criminale. Cercetările în dosar sunt desfăşurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. În legătură cu modul de intervenţie a poliţistului s-a dispus efectuarea de verificări, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.

Amintim că o plimbare cu câinii s-a terminat cu un advărat scandal pe un câmp din Floreşti. Două femei au chemat un poliţist după ce, susţin ele, erau cât pe ce să fie atacate de câinii unor tineri în timp ce se plimbau cu copilul în cărucior. Pe de altă parte, tinerii susţin că cei doi câini sunt paşnici şi că nici măcar nu le-au atins pe cele două femei.

Comenteaza