La coadă la... drumul spre mall. Febra cumpărăturilor e contagioasă

La coadă la... drumul spre mall. Febra cumpărăturilor e contagioasă
| Foto: sursa - https://someseanul.ro/

A fost trafic infernal miercuri seara pe Calea Floreşti, spre Floreşti. Cei care au prins înghesuiala au mărturisit că s-a stat câte 20 de minute la 10 metri parcurşi. 

Pe timpul răposatului unde vedeau oamenii o coadă se aşezau imediat, chiar dacă nu ştiau încă ce se vinde la capătul ei. Important era să îşi ţină rând. Parcă e acelaşi model în traficul oraşului în ultimele zile când "febra cumpărăturilor" se răspândeşte cu viteza luminii. Şi unde vezi un ciorchine cu zeci de maşini, se adună imediat la coadă şi mai multe, ca pe magnet. 

Un şofer a remarcat traficul bară la bară de miercuri seara și l-a imortalizat pentru a-l posta pe pagina de Facebook Info Trafic Jud. Cluj. Imaginea, care părea a fi ruptă dintr-un film hollywoodian cu un exod uriaş de oameni şi maşini, a strâns comentarii cu duiumul. Multe dintre acestea arată că șoferii încă au și umor, nu doar răbdare în traficul orașului. 

Cei care au scăpat ”nevătămaţi” din îngrămădeală au spus că după mall traficul era lejer şi că oamenii au dat buzna iarăşi la cumpărături de parcă se termină lumea în câteva zile. 

"Vă vine să credeți sau nu, dar aglomerația e până la Vivo, după e lejer. Aglomerația e acolo la pod, unde fiecare trebuie să arate cat e de “ isteț“. /
"Coada de masini era pt. Vivo, nu pt. Floreşti". /
"Toţi la Vivo că e gratuită parcarea!" /
"Nu te-am crezut când ai zis să nu mai venim la Cluj ca îi plin! Ferească Dumnezeu! / 
"De o săptămână se tot merge la mall." / 
"Parcă se închid magazinele pt. un an, aşa disperaţi sunt alţii :)))"

Comenteaza