Cei mai iubiţi profesori clujeni, premiați de studenți. Vezi care sunt GALERIE FOTO

Cei mai iubiţi profesori clujeni, premiați de studenți. Vezi care sunt GALERIE FOTO
26 de dascăli din universităţile clujene au fost desemnaţi “profi tari” la Gala Profesorului Bologna, organizată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Clujul s-a aflat pe locul I între centrele universitare din ţară ca număr de profesori premiaţi şi apreciaţi de studenţi. Totuşi, puţini dintre universitarii clujeni desemnaţi Profesori Bologna s-au prezentat sâmbătă să îşi ridice premiul de la Casa de Cultură a Studenţilor.

Din cei 101 Profesori Bologna recompensaţi sâmbătă, 26 au provenit de la universităţile din Cluj-Napoca. Studenţii clujeni au ales ca Profesori Bologna atât dascăli aflaţi la început de drum, cât şi somităţi în domeniile în care predau. Între universitarii premiaţi s-au numărat profesorul Michael Shafir, de la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Ştefan Florian şi Ioan Bocşan, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF)Iuliu Haţieganu, lectorul universitar Ciprian Păun, de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (fiul lui Nicolae Păun, prodecanul Facultăţii de Studii Europene - n. red.), profesorul Adrian Ioani, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Aurel Codoban, de la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir (UCDC), dar şi Ilie Rad, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a UBB Cluj.

VEZI ALĂTURI LISTA COMPLETĂ

Primul premiant al Galei Profesorului Bologna a fost academicianul Ioan Aurel Pop, de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a UBB, care a primit un premiu de excelenţă pentru "eforturile pe care le-a depus în afara României, pentru conferinţele pe care le-a prezentat la universităţile din Republica Moldova", înmânat de istoricul Ion Varta din partea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi. "Sunt extrem de emoţionat pentru acest premiu. Un profesor bun este acela care rămâne student toată viaţa. Studenţii tineri de acum au darul de a-i recunoaşte pe cei care sunt studenţi toată viaţa şi le acordă cu dărnicie titlul de Profesor Bologna, de «profesori tari»", a spus academicianul Ioan Aurel Pop.

Şi universitarul Michael Shafir a fost impresionat de distincţia pe care a primit-o din partea ANOSR. "Nu mă aşteptam. Nu ştiam decât că a fost o idee, cineva mi-a menţionat asta şi am uitat. Aşa că atunci când m-am trezit cu un premiu, a fost o adevărată surpriză, nu mă aşteptam", a declarat Shafir. Univer-sitarul este conştient de relaţia bună pe care o are cu studenţii săi. "Adevărul este că sunt foarte bun ca profesor şi iubesc foarte mult studenţii. Îmi sunt cel mai important lucru care există, aşa că e ceva reciproc. Am relaţii chiar de prietenie cu aceia dintre ei care merită, am relaţii bune cu toţi, cu aceia pe care îi consider că merită o investiţie în plus, nu ezit să fac această investiţie", a mai spus Shafir. Universitarul a făcut şi o remarcă pe scenă în momentul în care i-a fost înmânat premiul: "Cineva greşeşte: ori noua Lege a Educaţiei Naţionale, ori studenţii". Şi profesorul Ilie Rad, de la FSPAC, a fost premiat pentru titlul de Profesor Bologna. "E o mare bucurie şi emoţie să primesc acest premiu. Am un mic regret. Nu ştiu cine a făcut nomina-lizarea ca să îi mulţumesc", a spus Ilie Rad.

101 profesori Bologna premiaţi la Cluj

"Au fost 740 de nominalizări din toată ţara. După ce am eliminat profesorii care aveau simpatia studenţilor din anii trecuţi, am ajuns la 412 nominalizări unice, iar profesorii care au câştigat distincţia de Profesor Bologna sunt 101", a declarat Cristina Fiţ, vicepreşedintele ANOSR. Dascălii au fost evaluaţi pentru a fi premiaţi de 90 de studenţi din întreaga ţară, care au avut în vedere mai multe criterii de evaluare. "Profesorul Bologna pentru noi este acel profesor care se bazează pe un învăţământ centrat pe student, adică se bazează pe relaţia dintre student/profesor, încearcă să ia feedback de la studenţi tot timpul, să se adapteze nevoilor studenţilor, foloseşte metode noi de predare, încearcă să stabilească o relaţie de parteneriat cu studenţii", a precizat Fiţ.

 

Comenteaza