Cel mai mare acvariu din Transilvania, la Cluj, văduvit de vizitatori VIDEO

Cel mai mare acvariu din Transilvania, la Cluj, văduvit de vizitatori VIDEO
Vizitatorii nu se înghesuie la cel mai mare acvariu din Transilvania, cel deschis la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj: mai puţin de zece vizitatori în două luni, exceptând grupurile organizate de copii de grădiniţă. În total, 60 de persoane.

Vlad Oltean este unul dintre cei doi doctoranzi responsabili de acvariu, împreună cu Mircea Nădăşan. "Foarte puţini vizitatori vin, din punctul meu de vedere. Mai vin grupuri de copii de la grădiniţă, de la şcoli nu prea. Oricum, e un acvariu unicat în Transilvania, e un acvariu public de dimensiuni mai mari în care se pot observa specii de peşti autohtone, care convieţuiesc împreună cu peştii de apă rece şi temperată din zonele noastre", spune el.


Între specii se numără şi celebrii piranja, deja comuni în Cluj având în vedere că se vând şi la pet shop-uri. În acvariile de la USAMV vieţuiesc şase exemplare de piranha carnivori, dar şi trei ierbivori. "Cei doi piranha tineri pe care îi avem doar din acest an au fost aduşi de la un proprietar care a renunţat la ei şi i-a donat facultăţii. Sunt sfioşi, au nevoie de un banc, de la zece exemplare în sus", explică el.


Biletele de acces costă 3 lei, iar studenţii, elevii şi pensionarii plătesc 2 lei. Acvaruil poate fi vizitat de marţi până vineri între orele 10 şi 16, iar în weekend, între orele 10 şi 14.

Acvariul este funcţional încă din 2003 şi este structurat în două compartimente - unul destinat speciilor exotice, format din 13 acvarii cu dimensiuni între 200 şi 300 de litri, şi un al doilea destinat speciilor autohtone, format dintr-un bazin cu volum de aproape 30.000 de litri. Este al doilea cel mai mare acvariu din ţară, după cel din Constanţa, care are o capacitate de patru tone şi găzduieşte exemplare de peşti mari din largul Mării Negre.

Etichete
Comenteaza