Cel mai mare pelerinaj din România a început dimineaţă la mănăstirea Nicula FOTO / VIDEO

Cel mai mare pelerinaj din România a început dimineaţă la mănăstirea Nicula FOTO / VIDEO
În jurul orei 9 a început liturghia de la mănăstirea Nicula, evenimentul care încununează an de an cel mai mare pelerinaj din România. Vremea este întunecată şi mulţi din cei care şi-au petrecut noaptea sub cerul liber au îndurat câteva ore de frig.

Credincioşi din toată ţara au venit ca în fiecare an să se roage la icoana făcătoare de minuni de la Nicula de ziua hramului faimoasei mănăstiri de aici, Adormirea Maicii Domnului. Conform unei vechi tradiţii, mulţi au venit pe jos fie din localităţile de unde provin, fie măcar din sat, de la baza dealului. Şi-au petrecut noaptea pe terenul din jurul lăcaşului de cult, înveliţi în folii de plastic şi pături sau, mai sofisticat, în corturi.

"E al patrulea an când venim aici de Sfântă Mărie. Am fost o dată, ne-am rugat Maicii Domnului şi m-am lecuit de problemele medicale pe care le aveam şi de atunci tot venim. Am mai fost şi la alte mănăstiri, la Dumbrăviţa, dar nicăieri nu e ca la Nicula", a declarat Nicoleta Rad, o femeie de 31 de ani venită tocma de la Timişoara. Unii ascultă şi acum rugăciunile culcaţi lângă copaci, în iarbă sau prin şanţurile lângă care au fost deja aprinse lumânări. În mirosul ameţitor al mănunchiurile de busuioc pe care credincioşii le poartă pentru a fi sfinţite, zeci de femei înconjoară vechea bisericuţă de lemn în genunchi, conform unei tradiţii a locului şi cozi prelungi s-au format la intrarea în biserică.

De la eveniment nu lipsesc nici politicienii, înşiraţi în faţa mulţimii, pe podiumul unde ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului alături de un sobor de preoţi. Între aceştia se numără senatorul Alexandru Cordoş de la PSD, prefectul George Vuşcan, consilierul PNL Mihai Szeplecan, Ioan Petran, şeful Autorităţii Teritoriale de ordine Publică Cluj, senatorul PDL Şerban Rădulescu ori subprefectul Mircea Iuoraş. După liturghie urmează un praznic, pentru care organizatorii au pregătit 20.000 de sarmale.

Material preluat de pe Provincia News

Etichete
Comenteaza