Cele mai scumpe terenuri, case şi maşini executate de Finanţe la Cluj
- Scris de Bianca Felseghi
- 22 Sep 2010, 00:27
- Eveniment
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Finanţele publice scot la licitaţie publică peste câteva zile terenuri, locuinţe şi autoturisme executate silit. Doar primele cinci bunuri din lista celor mai scumpe se ridică la o valoare de peste 1.300.000 de lei.
Agenţiile Finanţelor Publice (AFP) din Cluj-Napoca şi Gherla scot la vânzare în aceste zile mai multe locuinţe, terenuri sau autoturisme care au fost executate silit în primele luni ale lui 2010, după ce firmele cărora le-au aparţinut aceste bunuri au înregistrat datorii la bugetul de stat. ZIUA de CLUJ a întocmit topul celor mai scumpe proprietăţi mobile şi imobile care urmează să se vândă prin licitaţie.
Pe primul loc se situează un teren intravilan de 748 de metri pătraţi, al cărui preţ de pornire este de 846.000 de lei. Terenul este situat pe Calea Turzii şi a aparţinut societăţii Musubi SRL, executată silit în două dosare din 2009, respectiv 2010, din pricina datoriilor. Terenul este liber de sarcini, spun oficialii AFP Cluj, iar Musubi, pe numele căreia există şi o decizie de insolvenţă, a făcut obiectul mai multor reclamaţii ale unor locatari de pe strada Zorilor nr. 41-43. Aceştia acuzau societatea Musubi, care construia fără proiect tehnic un complex de locuinţe cu 8, 10, respectiv 12 etaje, că a provocat alunecări de teren. Licitaţia va avea loc în data de 28 septembrie.
Pe locul secund se poziţionează un apartament de 36,1 metri pătraţi, situat pe Calea Floreşti, al cărui preţ de pornire este de 182.000 de lei, fostă proprietate a societăţii Farmadon. Apartamentul a fost ipotecat, iar proprietarii nu şi-au îndeplinit obligaţiile. Acesta va putea fi cumpărat la prima strigare, tot în 28 septembrie. O clădire de 90 de metri pătraţi din localitatea Luna de Jos se situează pe locul al treilea în ceea ce priveşte valoarea de pornire la licitaţie. Imobilul se află în apropiere de municipiul Gherla şi va fi licitat pe 24 septembrie.
AFP Cluj scoate la vânzare şi un adevărat parc de maşini care au fost oferite drept garanţie de societatea Jolidon, pentru a acoperi datoriile fostei SC Argos SA. Printre maşinile executate se numără şi un Audi Q7 evaluat la 102.500 de lei, două autoturisme Volkswagen, trei autoturisme Renault Megane şi alte două Audi A4, al căror preţ porneşte de la 30.750 de lei. Următorul pe listă este un utilaj greu folosit în construcţii, executat silit şi al cărui preţ de pornire este puţin peste 41.000 de lei. Încărcătorul frontal Kavasaki KSS7 va fi scos la licitaţie de AFP Gherla peste două zile.
Lista continuă cu un autoturism Peugeot 407 din 2004 pentru care licitaţia începe de la 36.700 de lei. Va fi licitat pe 28 septembrie. Tot la categoria autovehicule se înscriu şi următoarele două poziţii: este vorba de o autoutilitară Mercedes Sprinter din 2001, care costă aproape 36.000 de lei. Un autoturism Skoda Octavia din 2004 va fi vândut cu 21.100 de lei peste o săptămână.
În ceea ce priveşte procedura, executarea silită este ultima cale pentru recuperarea unor debite care nu au fost stinse şi care sunt certe în urma unor sentinţe judecătoreşti definitive. Potrivit legilor în vigoare, dacă bunurile scoase la licitaţie nu sunt vândute la primele două strigări, preţul lor de pornire scade la jumătate la cea de-a treia strigare.
TOP 10 bunuri scoase la licitaţie
Teren intravilan de 748 mp - preţ de pornire: 846.000 lei + TVA
Apartament de 36,12 mp - preţ de pornire: 182.000 lei + TVA
Audi Q 7, 2006 – preţ de pornire 102.500 lei
Clădire de 90 mp - preţ de pornire: 63.408 lei + TVA
Încărcător frontal Kavasaki KSS7 - preţ de pornire: 41.421 lei + TVA
Autoturism Peugeot 407 - 2004 - preţ de pornire: 36.700 lei + TVA
Audi A4 Avant Ambiente, 2007 – preţ de pornire 30.750 lei
Autoutilitara Mercedes Benz– 2001- preţ de pornire: 27.500 lei + TVA
Autoturism Skoda Octavia – 2004 - preţ de pornire: 21.100 lei + TVA
Renault Megane Break, 2005 – preţ de pornire 18.450 lei
Maşini executate silit

Audi A4 Avant Ambiente, 2006 – preţ de pornire 30.750 lei

Volkswagen Polo Atractiv, 2004 – preţ de pornire 17.630 lei
Renault Megane Confort Expression, 2004 – preţ de pornire 17.630 lei
Renault Megane Break Confort Authentique , 2004 – preţ de pornire 16.400 lei.
Volkswagen Polo Atractiv, 2003 – preţ de pornire 13.120 lei

Comenteaza