Centru social de urgenţă, funcţional de azi în Cluj. Poate adăposti 50 de persoane simultan

Centru social de urgenţă, funcţional de azi în Cluj. Poate adăposti 50 de persoane simultan
Centrul Social de Urgenţă din Cluj a devenit funcţional, anunţă Primăria.

 

Centrul de urgenţă construit printr-un proiect cu finanţare europeană pe strada Dragoş Vodă din Cluj-Napoca a costat 700.000 de lei iar aici vor putea locui persoane sau familii beneficiare, în baza unui contract de până la şase luni. De serviciile centrului pot beneficia persoane şi familii evacuate din locuinţe naţionalizate sau aflate în alte situaţii care presupun pierderea locuinţei,
persoane şi familii care, datorită unor calamităţi naturale nu au adăpost, tineri care părăsesc sistemul de protecţie şi care nu au spaţiu de locuit şi respectiv persoane şi familii victime ale violenţei domestice, până la preluarea în centre specializate. Cei aflaţi în aceste pot solicita adăpostire de scurtă durată, cel mult două zile.

Admiterea in Centrul Social de Urgenţă se face în baza actelor de identitate, a dovezii că persoanele nu au cazier judiciar, a adeverinţei medicale care să ateste lipsa afecţiunilor psihice sau a bolilor infecţioase, a altor afecţiuni care necesită îngrijire medicală, precum şi a anchetei sociale efectuate de Serviciul Protecţie Socială care să conţină o evaluare iniţială şi un plan de acţiune cu trimitere la necesitatea asigurării spaţiului de locuit pe o perioadă limitată de timp.

Lucrările la centrul social au fost executate de Construct Imob SRL, firmă desemnată câştigătoare la licitaţia publică organizată anul trecut pentru proiectare si executie. Suprafaţa construită a clădirii a fost extinsă prin mansardarea clădirii, obţinându-se astfel spaţiul necesar găzduirii a cel puţin 50 de persoane.

Comenteaza