Cenzura în justiţie, la un pas de a fi aprobată
- Scris de Nicoleta Nap
- 22 Mai 2012, 23:43
- Eveniment
- Ascultă știrea

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a analizat în şedinţa din 17 mai sesizarea Tribunalului Braşov cu privire la posibilitatea ştergerii sau cenzurării datelor cu caracter personal de pe portalul instanţelor judecătoreşti în cazul dosarelor arhivate. Motivul invocat ar fi protejarea datelor cu caracter personal, care, potrivit art. 4, alin. 4 litera e din Legea nr. 677/2001, trebuie să fie păstrate doar pentru perioada de timp necesară îndeplinirii scopului pentru care acestea au fost colectate sau pentru o prelucrare ulterioară.
"Prelucrarea datelor, prin înregistrarea numelui părţilor pe portal, care este justificată de scopul portalului pe durata soluţionării cauzei şi care nu se mai impune după soluţionarea, respectiv arhivarea dosarului", este unul din argumentele aduse în favoarea acestei propuneri.
CSM a trimis sesizarea la Ministerul Justiţiei, cu aprecierea că "se impune elaborarea unei proceduri care să permită ştergerea sau cenzurarea datelor cu caracter personal" în cazul dosarelor în care s-a pronunţat o sentinţă definitivă. Cu alte cuvinte, ar urma ca nici una din sentinţele definitive să nu mai poată fi asociată cu numele unei persoane, printr-o simplă căutare în sistemul ECRIS, implementat pe pagina instanţelor judecătoreşti, portal.just.ro. Cu ajutorul acestui instrument de informare se pot afla date despre litigiile civile, de muncă, de familie sau comerciale, dar şi despre procesele penale pe care le-au avut unele persoane publice. Secretizarea dosarelor arhivate ar însemna un soi de ştergere a unui "cazier public", spun voci din sistemul judiciar.
Avocatul Sergiu Bogdan, care predă cursuri şi la catedra de Ştiinţe Penale a Universităţii Babeş-Bolyai, spune că această secretizare a dosarelor este menită să ascundă erorile din justiţie. "Pronunţarea sentinţelor se face în şedinţă publică, iar această secretizare devine caraghioasă în acest context. Oricine poate să meargă în instanţă să asculte o sentinţă, mai mult, să afle numele şi adresa unei persoane care apare într-un dosar. Aceste date pot fi scoase şi din arhivă, pentru că nu e protejată în mod absolut. Cred că e vorba de o necesitate de a se ascunde sentinţele proaste, greşelile din justiţie", a declarat Sergiu Bogdan pentru ZIUA de CLUJ. Totodată, acesta a precizat că publicarea pe portalul instanţelor a sentinţelor definitive e importantă şi pentru eficienţa judecătorilor. "La instanţele mai mici, cum ar fi judecătoriile, de multe ori se întâmplă să nu apară nici acum soluţiile. Pe de altă parte, site-ul Înaltei Curţi de Casaţie merge şi nu prea merge. Ar fi exagerat ca acum să se cenzureze cu bună ştiinţă soluţiile definitive. Cred că, dimpotrivă, ar trebui să fie şi motivate, să se vadă argumentaţia pentru acea soluţie", a completat avocatul.
Judecătorul Petru Urs, purtător de cuvânt al Tribunalului Cluj, a arătat că nu îşi poate exprima opinia în calitate de magistrat asupra acestei chestiuni, însă îi va sesiza pe colegii săi pentru formularea unei poziţii vizavi de această propunere acceptată de CSM. "Ar trebui să se discute aceste aspecte într-o şedinţă, iar apoi vă trimit opinia Tribunalului Cluj cu privire la secretizarea dosarelor arhivate", a spus judecătorul Urs.