Cercetaţi penal după ce au furat două telefoane mobile şi o cameră foto dintr-un apartament

Cercetaţi penal după ce au furat două telefoane mobile şi o cameră foto dintr-un apartament
Faţă de doi tineri, în vârstă de 20 de ani, din Cluj-Napoca, respectiv în vârstă de 21 de ani, din Turda, a fost urmărită cercetarea penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce aceştia au pătruns într-o locuinţă neînchisă cu cheia de unde au furat două telefoane mobile şi un apart foto.
Furtul a avut loc în 1 octombrie într-o locuinţă din Piaţa Abator, infracţiunea fiind confirmată de procurorul din cadrul Parchetuluide pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Valoarea porejudicului a fost de 500 de lei.


Comenteaza