Ceremonie de absolvire la UMF Cluj: peste 1.000 de mediciniști rostesc jurământul lui Hipocrate pe Cluj Arena
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Iul 2012, 22:24
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Cei 1.097 de absolvenţi ai celor 9 specializări din cadrul Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au alături profesorii, familiile şi prietenii în recunoaşterea oficială a tot ceea ce au realizat pe parcursul studiilor academice", se arată într-un comunicat al UMF.
În prezidiul festivităţii se vor regăsi, alături de membrii Consiliului de Administraţie al universităţii, decanii de suflet ai fiecărei facultăţi şi şefii de promoţie.
Conform tradiţiei, în cadrul festivității, absolvenții depun jurământului hipocratic, iar cheia universităţii se predă către generaţia viitoare.
De asemenea, cei peste 1.000 de mediciniști au pergătit un moment special pentru audiență: au compus propriile cântece în care au vorbit despre cei 6 ani de facultate.