Cetăţeanul Havel – Big Brother pentru omul senin

Cam ultimii 11 din cei 13, adică din 1992 până în 2003, când şi-a încheiat cel de-al doilea mandat de preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel s-a lăsat filmat. De celebrul documentarist şi regizor Pavel Koutecký. Care documentarist şi regizor moare în 2006 şi nu apucă să vadă pus cap la cap ce-a filmat. Lucrul i-a fost continuat de un alt regizor, Miroslav Janek, care, pe parcursul a 120 de minute, reuşeşte să îl arate pe Havel în mai toate trăirile unui zbateri deloc comode în încercarea de democratizare a Cehei. Scenele de la palat nu sunt nici pe departe singurele, pentru că Havel nu s-a dat din faţa camerei nici în unele – nu puţine – ipostaze personale.

La început,  un preşedinte timid, încurcat în protocolul rigid, dar conştiincios, înconjurat de un grup de consilieri – prieteni – care nu întotdeauna reuşeau să găsească răspuns la toate întrebările preşedintelui. “De ce nu-l pot lua pe Elţîn la mine în Birou?”. “Pentru că nu aveţi un birou în care să intre toate cele 50 de gărzi de corp ale lui Elţîn”. în organizarea vizitei preşedintelui Federaţiei Ruse se pune, evident, problema de a respecta unica doleanţă a lui Elţîn la Praga: să bea bere. Berea este, de altfel, prezentă în multe din scenele documentarului. Este evocată şi vizita în România a liderului ceh. Ironic, pe avion, în zbor spre Bucureşti, consultând ceva notiţe, Havel remarcă: “Din informaţiile pe care le primesc, toţi cei care ajung în România vor avea doctorat ca al meu”. Scena următoare: Havel primeşte roba de Doctor Honoris Cauza al Universităţii Bucureşti din partea preşedintelui Emil Constantinescu.

Moartea primei soţii, Olga Havlova, cea care i-a fost alături din tinereţe, ne înfăţişează pentru prima oară un Havel trist, un contre-jour cu liderul ceh care priveşte prin fereastră pelerinajul nesfârşit la sicriul soţiei. Boala de la plămâni, cauzată de ţigări (?), “ultima ţigară am fumat-o cu ministrul Sănătăţii înainte de operaţie”, operaţia, dar şi apropierea de Dagmar Vekrnová, o cunoscută actriţă, căsătoria cu ea în faţa primarului, sunt scene care vestesc un Havel cald, vulnerabil, dar fără nici un chef să se lase bătut. Un Havel care luptă senin, cum a făcut toată viaţa.

Al doilea mandat de preşedinte al Cehiei este cel în care apar cele mai multe personalităţi politice ale lumii: este perioada Summitului NATO de la Praga din 2002, “pe Dagmar puneţi-o lângă Chirac, că-i place de ea!”, este perioada grevei de la televiziunea naţională, este începutul prosperităţii.

Documentarul ne dezvăluie un Havel de o seninătate aproape copilăroasă. Şi un politician care nu a făcut, pe parcursul vieţii, nici un rabat de la principiul ce l-a propulsat în fruntea Revoluţiei de Catifea: “Adevărul şi dragostea trebuie să triumfe în faţa minciunii şi a urii”.