Cicliştii: Traseele montane din Cluj sunt vechi de 30 de ani, şterse şi nu mai corespund cu realitatea

Cicliştii: Traseele montane din Cluj sunt vechi de 30 de ani, şterse şi nu mai corespund cu realitatea
O dezbatere pe tema proiectului noii reţele de trasee turistice montane marcate din Cluj are loc în această seară la Expo Transilvania, în organizarea Clubului de Cicloturism Napoca.

Dezbaterea începe la ora 19 şi este o urmare a seminarului care a avut loc în 11 mai pe tema revizuiriuiu acestei liste a traseelor, în special în zonele Gilău - Muntele Mare, Bihor - Vlădeasa, Trascău şi Făget din Cluj. Proeictul a fost iniţiat încă din urmă cu 13 ani de CCN şi mai multe cluburi de turism montan şi a fost definitivat, într-o primă versiune, în 2002. "Autorităţile nu au dat până acum niciun răspuns oficial, deşi au existat runde de discuţii", spune directorul executiv al CCN, Radu Mititean. Actuala listă datează din 1978 şi este depăşită "atât ca principii şi concepţie, cât şi ca şi concordanţă cu realitatea din teren", adaugă acesta. Actualizarea acestui sistem a început, cel puţin declarativ, în 1997. Autorităţile au întrerupt dezbaterea o dată cu desfiinţarea Comisiei Judeţene de Omologare a Traseelor Turistice Montane din Cluj, "şi nu s-au mai aprobat şi pus în practică decât câteva modificări punctuale în zona Cheile Turzii şi Vlădeasa, iar chestiunea a rămas în ansamblu nerezolvată", a adăugat Mititean.

 

Comenteaza