Cinci turiști din Cluj s-au rătăcit pe munte într-o zonă frecventată de urşi. Au fost salvați de jandarmi

Cinci turiști din Cluj s-au rătăcit pe munte într-o zonă frecventată de urşi. Au fost salvați de jandarmi
| Foto: Facebook/JandarmeriaRomana

Cinci persoane, dintre care doi adulţi şi trei copii, toţi originari din judeţul Cluj, au avut nevoie de intervenţia jandarmilor deoarece s-au rătăcit.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara în judeţul Alba, în zona Cascadei Şipote Bedeleu, o regiune în care se află numeroşi urşi. Turiştii au sunat la 112, iar jandarmii i-au găsit în aproximativ o oră. Cei cinci erau foarte obosiţi deoarece se aflau de multe ore pe munte.

„În urma verificărilor, a reieşit faptul că turiştii au parcat autoturismul în apropierea DN75 şi au plecat să parcurgă un traseu montan foarte dificil de parcurs în această perioadă a anului. Aceştia erau plecaţi de aproximativ 7 ore, iar în momentul în care şi-au dat seama că afară se întunecă, pe fondul oboselii accentuate, au cerut sprijin pentru a a se putea întoarce”, au anunţat jandarmii.

Turiştii au ajuns în siguranţă la baza muntelui.

Comenteaza