Cine era tânărul român decedat în urma incendiului din Crans-Montana

Cine era tânărul român decedat în urma incendiului din Crans-Montana
| Foto: digi24.ro

Printre victimele incendiului din noaptea de Anul Nou se numără și un cetățean român.

Un local din stațiunea elvețiană Crans-Montana a fost curpins de flăcări în noaptea de Anul Nou, iar urmările au fost catastrofale. Autoritățile au raportat 40 de decese și 119 răniți.

Printre cei care și-au pierdut viața se număra și un tânăr român. Potrivit Digi 24, este vorba despre un adolescent în vârstă de 18 ani, originar din Gorj. Tânărul avea dublă cetățenie, română și elvețiană, și se afla în ultima perioadă în grija tatălui, părinții fiind despărțiți.

"În continuarea precizărilor de presă referitoare la incendiul produs în Elveția, în stațiunea Crans-Montana, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în conformitate cu informațiile transmise de autoritățile elvețiene competente, cetățeanul român presupus inițial dispărut este decedat.

Ambasada României la Berna se află în contact cu familia persoanei decedate, iar reprezentanții misiunii diplomatice acordă asistență consulară familiei.

De asemenea, echipa consulară a ambasadei menține legătura cu autoritățile elvețiene competente.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiei îndoliate", e mesajul transmis de MAE.

Comenteaza