News alert Cine este pasagerul de pe Aeroportul Cluj suspect de coronavirus

Cine este pasagerul de pe Aeroportul Cluj suspect de coronavirus

Femeia din cursa care venea de la Varşovia a fost transportată preventiv la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Cluj-Napoca.

Femeia suspectată care ar putea fi contaminată cu coronavirus, sosită pe Aeroportul Cluj de la Varșovia, este stewardesă din Sighetu Marmației și lucrează pentru o companie aeriană din Vietnam. Totuși, pe cursa Varșovia - Cluj-Napoca avea calitatea de pasager. 

Chiar femeia a anunțat autoritățile că ar fi putut intra în contact cu acest virus, deoarece din 15 decembrie și până acum ea s-a aflat în Ho Chi Minh, oraș vietnamez unde au fost raportate patru cazuri de contaminare. 

"Echipele Direcției de Sănătate Publică (DSP) care au intervenit pe aeroport au decis transportarea femeii la SCBI, unde va rămâne sub supraveghere câteva zile, într-o cameră specială. În prezent, femeia nu prezintă niciun simptom.

Probe de sânge au fost trimise deja către Institutul Matei Balș din București pentru analize. Celorlalți pasageri din avion li s-au luat datele de contact și vor fi monitorizați separat", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, prefectul judeţului, Mircea Abrudean.

La bordul aeronavei se aflau 57 de pasageri și patru membri ai echipajului. Aeronava companiei Lot, care venea de la Varșovia, a aterizat la Cluj-Napoca la 13:00 și ar fi trebuit să decoleze la 13:40 spre Varșovia. 

Comenteaza