Ciuce, UMF: Vom fi trataţi de medici din Pakistan

Ciuce, UMF: Vom fi trataţi de medici din Pakistan
Constatin Ciuce, rectorul UMF Cluj, a atras, astăzi, atenţia Guvernului asupra deficitului de personal din spitalele din România, având în vedere numărul mare de medici români care aleg să lucreze în străinătate.

„Dacă în România, politicienii nu se vor trezi în timp, probabil vom aştepta ca medici din Pakistan sau India să vină să ne trateze", a declarat Ciuce.

El a atras atenţia şi a asupra medicilor specialişti care au vârste înaintate. „La nivel naţional, majoritatea medicilor specialişti au vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani. În zece ani de zile majoritatea medicilor specialişti din România se vor pensiona", a precizat Ciuce. Declaraţia a fost făcută astăzi într-o conferinţă de presă a universităţii cu ocazia semnării unui protocol cu Administraţia Penitenciarelor, prin care personalul medical din închisori este format profesional.

 

Comenteaza