Ciudatul mod de a număra voturile pentru ruperea Mitropoliei Clujului VIDEO
- Scris de Ovidiu Cornea
- 19 Feb 2012, 22:21
- Eveniment
- Ascultă știrea

Legitimitatea hotărârii de trecere "la pachet" a eparhiilor Alba Iuliei, Oradiei, Devei şi Hunedoarei sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu, ar putea fi pusă sub semnul întrebării. La votul dat vineri în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) au fost prezenţi 41 de sinodali, din care şase au votat împotrivă şi opt s-au abţinut. Propunerea a întrunit 27 de voturi pentru, în condiţiile în care avea nevoie de două treimi pentru "a trece".
Statutul BOR prevede la articolul 14, litera k, faptul că Sfântul Sinod "aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenţi, înfiinţarea, desfiinţarea, modificarea teritorială şi schimbarea titulaturii mitropoliilor, arhiepiscopiilor şi episcopiilor din cadrul Patriarhiei Române". Sfântul Sinod al BOR a hotărât vineri, cu 27 de voturi pentru, 8 abţineri şi 6 voturi împotrivă, trecerea eparhiilor de Alba Iulia şi Oradea, alături de cea a Devei şi Hunedoarei, sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu. Structura votului a fost confirmată de reprezentanţii Patriarhiei BOR. "Respectăm decizia Sfântului Sinod, însă considerăm că nu face cinste Mitropoliei Clujului", a precizat preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei foste a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, actualmente a Clujului, Sălajului şi Maramureşului. Conform informaţiilor ZIUA de CLUJ, au votat împotrivă mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, mitropolitul Clujului, Andrei, episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Sebastian Paşcanu, episcopul-vicar al Clujului, Vasile Someşanul, episcopul Sălajului, Petroniu, şi episcopul-vicar al Maramureşului şi Sătmarului, Iustin Sigheteanul.
Opoziţia destul de solidă exprimată prin votul pe tema trecerii celor două eparhii ridică semne de întrebare cu privire la întrunirea de către iniţiativă a necesarului de două treimi. Din punct de vedere al ierarhilor prezenţi, ca persoane, cele 27 de voturi par cu unul mai puţine decât minimul necesar, în contextul în care 14 voturi au fost nefavorabile. Cu alte cuvinte, iniţiativa ar fi trebuit să întrunească 28 de voturi. Din punct de vedere matematic, calculele sunt însă mai încurcate. Atât prin "regula de trei simplă", cât şi prin împărţirea întregului de 41 la 3 şi structurarea unităţilor rezultate într-un grup de două treimi, respectiv de o treime, numărul celor 27 de voturi favorabile nu pare să atingă pragul necesar. Mai exact 41/3=13,66, adică valoarea unei treimi este 13,66. Adunând 13,66 cu 13,66, pentru a afla valoarea celor două treimi necesare rezultă 27,32, cu alte cuvinte pragul necesar pentru a întruni cele două treimi necesare.
Chiar dacă pare ciudat, calculul de mai sus are rolul doar de a limpezi mecanismul votului, în contextul în care calculul matematic pare să fi fost luat în considerare la aprobarea hotărârii, conform reprezentanţilor Patriarhiei BOR. În ciuda acestui calcul, purtătorul de cuvânt susţine că hotărârea Sfântului Sinod a fost validă. "S-au întrunit cele două treimi necesare. Voturile a două treimi din membrii Sfântului Sinod (prezenţi la votul de vineri - n. red.) reprezintă destul de mult", a punctat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei BOR, preotul Constantin Stoica. "A existat o hotărâre comună a celor două Sinoade mitropolitane din Ardeal, procesul-verbal, disponibil în 10 exemplare, a fost semnat de toţi ierarhii prezenţi atunci. Nu se poate ignora dorinţa clericilor şi credincioşilor, a monahilor, Sfântul Sinod nu poate fi împotriva dorinţei exprimate la nivel local. Pe viitor se va ţine, de asemenea, cont de ce se va hotărî pe plan local, dacă se va dori o altă reechilibrare", a adăugat purtătorul de cuvânt al patriarhiei. El a mai specificat că iniţiativele cu privire la cele trei eparhii amintite au fost votate la un loc deoarece "era vorba de aceeaşi situaţie peste tot, de dorinţa liber exprimată (prin intermediul adunărilor eparhiale - n. red.)".
Dezbaterile premergătoare hotărârii Sfânului Sinod de vineri, prin care eparhiile ortodoxe ale Alba Iuliei şi Oradiei urmează să treacă la Mitropolia Ardealului, cu sediul la Sibiu, au durat câteva ore. Discuţiile au depăşit problema Alba Iuliei, fiind axate în special asupra desprinderii Oradiei de mitropolia clujeană, respectiv a Devei şi Hunedoarei de Mitropolia Banatului. La finalul şedinţei patriarhul Daniel a iniţiat propunerea "la pachet", adică trecerea tutuor celor trei eparhii a fost supusă unui singur vot. Cu toate acestea, deşi asupra trecerii Alba Iuliei a existat o opinie favorabilă în rândul sinodalilor de mai demult, includerea şi a Oradiei a determinat o reticenţă în masă din partea membrilor Sfântului Sinod.
Vot mult mai strâns decât la înfiinţarea mitropoliei clujene
În timp ce hotărârea de vineri a întrunit 6 voturi împotrivă şi 8 abţineri, iniţiativa de înfiinţare a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, în 2005, a întrunit 37 de voturi pentru şi doar 2 împotrivă. "Decizia de atunci a fost oarecum intempestivă şi emoţională. S-a dorit mult păstrarea unităţii Sfântului Sinod", a explicat preotul Constantin Stoica votul masiv acordat în 2005 înfiinţării mitropoliei clujene.