Clujean după gratii. A ieşit la "cumpărături" şi s-a întors cu ţigări, cafea şi câteva mii de lei

Clujean după gratii. A ieşit la "cumpărături" şi s-a întors cu ţigări, cafea şi câteva mii de lei

Poliţiştii clujeni au depistat şi reţinut un bărbat care ar fi furat dintr-un magazin bani, ţigări şi cafea. 

Poliţiştii clujeni au desfășurat o razie cu efective mărite, în sistem integrat, pe raza comunei Sânpaul, localitățile Mihaiesti, Sardu, Sumurducu și Topa Mică.

Cu această ocazie a fost depistat un bărbat, din comuna Baciu, bănuit de comiterea unui furt, care, în 8 decembrie, în jurul orei 02:00, ar fi pătruns prin efracție în incinta unui magazin alimentar, din Baciu, și ar fi sustras țigări, bani și cafea, cauzând un prejudiciu de circa 8.000 de lei.

Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pentru furt calificat.

La aceasta razie au participat 21 de poliţişti din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului Criminalistic, Serviciului Investigații Criminale, luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, precum și 50 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Acțiunea polițiștilor a avut drept scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracțiuni.

Au fost legitimate 69 de persoane și puse în aplicare 5 mandate de aducere.

 

Comenteaza