Clujean, muşcat de mână de un ins suspect că ar fi fost drogat

Clujean, muşcat de mână de un ins suspect că ar fi fost drogat
Acesta şi-a atacat tatăl, iar tânărul a intervenit să-i despartă. Victima este un locotenent de MApN, în retragere, care se teme acum să nu fi contactat HIV sau hepatită.

Locotenentul în retragere Andrei G. a renunţat la haina militară în urmă cu mai bine de o lună, la vârsta de 27 de ani, acestuia oferindu-i-se oportunităţi net superioare în „civilie". Aşa că, în aşteptarea valorificării şansei vieţii sale, emigrarea, îşi petrece zilele alături de familie, în blocul în care locuieşte, situat pe strada Gârbău din cartierul Mănăştur. Este un zdrahon de om, polisportiv, care şi-a petrecut viaţa de până acum în Scoala Militară, Academie şi apoi în nenumărate aplicaţii militare de toate felurile.

Marţi, 25 august, după ora 20:00, acesta se afla pe o bancă în proximitatea blocului său, bând o bere „ca-ntre vecini" cu un bărbat trecut de 50 de ani, poreclit „Domino". "Tot povestind, ne-am trezit în faţă cu fiul vecinului, Adrian, un tânăr de 21 de ani, în stare evident euforică, lovit în zona feţei, care ni s-a plâns că are o altercaţie cu patru tineri şi i-a cerut tatălui ajutorul. Eu am zis să nu las omul să meargă singur împotriva a patru adversari, aşa că ne-am grăbit să ajungem la locul unde Adrian spusese că i-a lăsat", îşi începe Andrei relatarea.

Aşa că au pornit într-acolo, spre strada Bucium, ducând cu ei căţeluşa pitbull a celor doi, dar între timp Adrian s-a întors şi a luat lesa groasă, de piele a câinelui, probabil cu gând să o folosească împotriva celor patru pe post de armă. Aşa, aplecat, ţinând căţeluşa doar de za, Andrei şi-a continuat drumul spre „zona de conflict". Însă căţeluşa s-a zbătut, în intenţia evidentă de a-şi ajunge stăpânul, iar acesta, întorcând capul şi observând situaţia, i-a strigat lui Andrei să-i dea drumul animalului.

„Ce să fac, m-am executat, nefiind câinele meu. Însă, un nou pocinog: câinele a fugit aţă în parcul din vecini, unde a strârnit o panică de zile mari printre copiii aflaţi acolo. Mamele lor, aflate lângă aceştia au ridicat tonul la Adrian şi în scurt timp - acesta uitând ce căuta, de fapt - a declanşat o ceartă cu ele, din cauza câinelui. Atunci eu m-am apropiat de câine, l-am prins de zgardă şi l-am tras de acolo, lucru care l-a înfuriat teribil pe Adrian, care a venit pe la spatele meu şi mi-a tras un <NV> (n.r. - pumn pe nevăzute), determinându-mă să las liber, din nou, câinele. Apoi l-am văzut şi pe <Domino> intrând în parc, furios pe fiul lui, certându-l de mama focului pentru că m-a lovit", continuă locotenentul în retragere.

Moment în care Adrian, fără să ţină cont că se află în faţa tatălui său, l-a atacat şi pe acesta, punându-l la pământ într-o secundă şi tăbărând apoi pe el cu pumnii. Cu un procedeu de wrestling, după cum el însuşi mărturiseşte, locotenentul a intervenit şi a reuşit să-l desprindă pe Adrian de pe taică-său, însă s-a trezit muşcat de către tânăr de braţul drept, atât de puternic încât i-a dat imediat sângele. Apoi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, Adrian şi-a luat câinele şi a luat-o la fugă cu patrupedul în braţe.

„Cred că cineva a sunat la poliţie, fiindcă la câteva zeci de secunde, după ce s-a consumat incidentul, au apărut şi poliţiştii Secţiei 4 şi tot atunci am aflat că mai înainte Adrian bătuse doi copii din parc, fiind şi filmat cu telefonul mobil, de către o tânără", mai declară Andrei.

După ce-au întocmit notele de constatare ale cazului - declară locotenentul - poliţiştii i-au recomandat acestuia să se prezinte la IML, în cazul în care vrea să depună plângere împotriva lui Adrian, pentru obţinerea unui certificat medico-legal, act obligatoriu în cazul unui asemenea demers. Dar, orele fiind înaintate, Andrei s-a prezentat la UPU.

De acolo, medicii - după ce i-au acordat îngrijiri medicale şi i-au administrat un antitetanos - l-au trimis la Clinica de Boli Infecţioase, unde a fost ţinut sub observaţie până miercuri dimineaţă. La plecare, aceştia i-au recomandat locotenentului să-şi procure un bilet de trimitere din partea medicului de familie, pentru a-şi face, tot la clinica lor, analizele pentru depistarea tuturor tipurilor de hepatită, precum şi a bolii HIV, în eventualitatea că agresorul ar suferi de una din aceste boli transmisibile prin salivă, în sânge.

„Uite ce-am păţit, să fiu nevoit acum, timp de un an, periodic la trei luni să-mi fac aceste examene - fiindcă ştiu din cartier că băiatul ăsta se droghează la greu, în fiecare zi. Mă rog la Dumnezeu să fie doar consumator şi nu bolnav de una din aceste boli, fiindcă altminteri toate visurile de viitor mi s-au năruit. Oricum, eu am să-i fac plângere penală băiatului şi n-am să-l cruţ pentru faza asta", mai arată, supărat-foc, Andrei.

Joi, în jurul amiezii, locotenentul s-a prezentat la IML pentru a-i fi eliberat certificat medico-legal. Avea, pe lângă muşcătură, o urmă a încleştării de marţi, şi pe genunchiul drept, însă medicii l-au amânat până a doua zi pentru că tânărul nu avea toate actele necesare emiterii actului respectiv.

"Niciodată în cei 20 de ani de când locuiesc în Mănăştur n-am avut parte măcar de un incident - şi să mă trezesc acum cu un asemenea pocinog din partea acestui tânăr, slăbănog şi pe deasupra consumator de droguri, e culmea", încheie acesta, părăsind incinta instituţiei medicale.

Comenteaza