Clujean reţinut în dosarul şefului ANI

Clujean reţinut în dosarul şefului ANI
În dosarul în care şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost reţinut luni de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu au fost reţinute alte şapte persoane, printre care şi un clujean.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraş, care a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii (ANRP) în perioada în care şeful ANI este suspectat că ar fi comis faptele de corupţie.

Georgescu este acuzat de trei fapte de abuz în serviciu, pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). La fel ca şeful ANI, Iuoraş este acuzat tot de săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la datele de 16, respectiv 17 martie 2015, a inculpaților Iuoraş Mihnea Remus și Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, vicepreședinte, respectiv membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul", se arată în referatul DNA.

Alături de Horia Georgescu şi Iuoraş anchetatorii au mai dispus reţinerea lui Constantin Canagiu, Dorin Drula, Alexandru Hanu, Neculai Nistor, Ingrid Mocanu şi a lui Gheorghe Visoiu.

Fosta consilieră a lui Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, este suspectată că a participat, alături de alţi membri al Comisiei ANRP, la acordarea unor despăgubiri supraevaluate cu 75 de milioane de euro. De asemenea, fostul preşedinte al ANRP Ingrid Zaarour a fost pusă sub control judiciar, după ce a fost audiată la DNA, iar deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu, vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, a fost audiat luni la DNA, unde a fost dus cu mandat, la fel ca şi Horia Georgescu.

Marţi, Horia Georgescu a fost dus din Arestul Poliţiei Capitalei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care urma să decidă dacă el va fi arestat prevenitiv, arestat la domiciliu sau va fi cercetat sub control judiciar. Alături de Georgescu au fost duse celelalte şapte persoane reţinute, printre care şi Mihnea Iuoraş şi Ingrid Popa-Mocanu.

Ar fi aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate

Georgescu, Mocanu Popa şi Zaarour, alături de alţi foşti membri ai Comisiei ANRP, ar fi aprobat despăgubiri pentru trei imobile pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele legii, supraevalând aceste bunuri cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Potrivit ordonanţei de reţinere emise pe numele lui Georgescu, în luna ianuarie, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare.

În perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din care făcea parte şi Horia Georgescu, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experţii evaluatori, corespunzătoare unui număr de trei dosare, imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fiind supraevaluate. Procurorii precizează că valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 de euro (467.448.907 lei ).

"Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat o corespondenţă cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agenţiile imobiliare etc. privind tranzacţiile deja efectuate/certe cu proprietăţi imobiliare similare", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Procurorii au precizat că, în două cazuri, evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, "comparabile" constând în anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare, "fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare".

"Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire", mai arată procurorii DNA.

 În urma unei decizii din octombrie 2013 a Curţii de Conturi s-a dispus ANRP reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009-2011. Curtea de Conturi a obligat atunci preşedintele ANRP să verifice toate rapoartele de evaluare care au stat la baza dosarelor al căror cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 de lei, susţin sursele citate.

În baza deciziei Curţii de Conturi şi în urma reevaluării a 452 de dosare s-a constatat că, în 94 de dosare, valoarea de despăgubire stabilită iniţial a fost cu peste 20 la sută mai mare.

Sursele citate au precizat că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA după ce fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi foşti membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, după ce, în 2011, i-au aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Avocatului lui Horia Georgescu, Cristian Ene, a precizat marţi dimineaţa că Georgescu a demisionat de la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce a fost reţinut de procurorii DNA. În vârstă de 38 de ani, Georgescu a fost preşedinte al ANI din aprilie 2012.

Iuoraş, condamnat pentru scurgere de informaţii

Fostul subprefect, Mihnea Iuoraş, a fost condamnat în octombrie 2014 la o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu amânare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani pentru scurgerea de informaţii cu caracter secret către fostul preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, Horea Uioreanu, trimis şi el în judecată pentru fapte de corupţie.

În acelaşi dosar fostul subofiţer al SRI, Anca Albu, a fost condamnată la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.

În cadrul achetei penale, în prezenţa apărătorilor aleşi, cei doi, alături de Silvia Bălaj, au declarat că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu aplicarea pedepselor stabilite şi a modalităţii de executare a lor.

Comenteaza