Clujeanul din CNA, despre TVR: "Le solicit românilor să nu mai plătească taxa TV"

Clujeanul din CNA, despre TVR:
Clujeanul Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), le cere românilor să nu mai plătească taxa TV, în condiţiile în care Societatea Română de Televiziune are conturile blocate.

El a declarat într-o conferinţă de presă organizată la Cluj-Napoca, în faţa studioului teritorial al TVR, că Televiziunea Română se află într-o situaţie dificilă, are conturile blocate şi cu toate acestea de la nivel central se doreşte înfiinţarea a 84 de posturi de conducere noi. În acest context, Jucan a cerut demisia membrilor Consiliului de Administraţie şi a solicitat oamenilor să nu mai plătească taxa TV.

"Solicit public ca în situaţia în care, cu conturile blocate se doreşte în continuare înfiinţarea celor 84 de posturi de conducere fără consultarea studiourilor teritoriale, fără o consultare internă la nivel central, fără un plan de impact bugetar, deci dacă se doreşte în continuare înfiinţarea acestor posturi, eu le solicit public membrilor Consiliului de Administraţie demisia, dar mai ales apelul pe care îl fac acum este către români şi este cel mai important. Le solicit românilor să nu mai plătească taxa TV, în condiţiile în care televiziunea are conturile blocate", a spus Jucan.

Potrivit acestuia, taxa TV nu este folosită pentru interesul public, ci pentru achiziţia de "autoturisme personale".

"Această taxă tv, acum, nu este folosită pentru conţinutul editorial, nu se întoarce în folosul românilor, ea este folosită pentru achiziţionarea de autoturisme personale, în sensul că nu deservesc tehnicul televiziunii", a afirmat Jucan.

Potrivit acestuia, Televiziunea Română ar trebui să treacă printr-un set de reforme corecte şi să devină astfel "etalonul tuturor televiziunilor din România", iar studiourile teritoriale ale TVR ar trebui să aibă independenţă teritorială.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit propriri pe conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv) şi ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) pentru recuperarea datoriilor, urmând toţi marii contribuabili datornici la bugetul de stat, anunţa, marţi, autoritatea.

Comenteaza