Clujeni, prinși la vândut de haine fake de mii de euro în Oradea

Clujeni, prinși la vândut de haine fake de mii de euro în Oradea

Doi clujeni au fost prinși la Oradea cu autoturismul burdușit de haine cu suspiciuni de contrafacere și fără documente legale, pe care urmau să le comercializeze.

Astfel, potrivit ebihoreanul, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Oradea - Biroul Rutier au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Cluj, având ca pasageră o femeie de 48 de ani, tot clujeancă.

”În urma controlului efectuat de polițiști, s-a constatat că aceștia transportau, pe bancheta din spate a autovehiculului și în portbagajul acestuia 259 de articole de îmbrăcăminte, respectiv geci, cămăși, bluze, blugi și paltoane, care purtau însemnele unor mărci consacrate, destinate comercializării, fără documente de proveniență”, arată un comunicat dat publicității vineri de Poliția Bihor.

Bunurile fără documente legale, susceptibile a fi contrafăcute, valorează aproximativ 40.000 de lei, conform evaluării polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor.

Hainele au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, cei doi fiind acuzați de săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza