Astfel, mai mulţi clujeni clienţi ai companiei de telefonie mobilă Orange au primit un SMS în cursul zilei de luni prin care au fost anunţaţi că "Antena 1 şi Orange v-au desemnat câştigătorul sumei de 20.000 de euro. Pentru a intra în posesia premiului vă rugăm să apelaţi numărul de telefon 0751703897".
La capătul telefonului se află însă persoane care le cer clienţilor Orange achiziţionarea de cartele telefonice, urmând ca apoi să le transmită codul de reîncărcare. Reprezentanţii Orange avertizează clujenii cu privire la acest tip de SMS-uri. "Orange nu solicită niciodată clienţilor săi prin e-mail, mesaje scrise, scrisori, apeluri telefonice sau prin oricare alte modalităţi informaţii referitoare la conturi bancare, parole personale sau coduri de reîncarcare. Orange recomandă clienţilor să îşi protejeze datele personale confidenţiale şi să verifice prin intermediul Serviciului Clienţi sau al site-ului www.orange.ro orice informaţie care promite bonusuri şi gratuităţi în schimbul datelor personale, confidenţiale sau al codurilor de reîncărcare. De asemenea, recomandăm clienţilor noştri să se adreseze, prin transmiterea unei sesizări, organelor abilitate, acestea fiind singurele în măsură să desfăşoare investigaţiile necesare", au transmis reprezentanţii Orange. 55 de clujeni au sesizat organele de poliţie că au fost "ţepuiţi" prin SMS.
"La nivelul IPJ Cluj în cursul anului 2011 au fost înregistrate 55 sesizări ale unor persoane care au primit SMS-uri sau au fost contactate direct de persoane necunoscute, care pretindeau că sunt reprezentanţii unor societăţi comerciale, ocazie cu care li se aducea la cunoştinţă câştigarea unor premii în lei sau valută la diferite concursuri în schimbul achiziţionării unor cartele telefonice prepay, concomitent cu comunicarea codului de reîncărcare de pe cartela achiziţionată sau efectuarea unor operaţii de pe telefonul mobil pentru deţinătorii de abonament", au transmis reprezentanţii IPJ Cluj. Conform acestora, sesizările au fost înregistrate ca dosare penale in rem (autorul nu este cunoscut - n. red.), "fiind înaintate cu soluţie procedurală către parchetele de pe lângă judecătoriile Cluj-Napoca, Dej şi Gherla". Reprezentanţii Antena 1 nu au transmis o poziţie oficială până la închiderea ediţiei ZIUA de CLUJ.