Clujenii au echipă de frisbee. "Este un sport solicitant"

Clujenii au echipă de frisbee.
Mai multe meciuri demonstrative de frisbee au loc astăzi în parcul Iuliu Hațieganu. Jucătorii vor să demonstreze că România merită să dispună și ea o echipă oficială care să practice acest sport.

Potrivit jucătorilor români, sportul este unul relativ nou în România. Echipa noastră a recunoscut că au început să joace nu cu foarte mult timp în urmă. Cu toate acestea, însă, au avut experiența unui prim campionat, desfășurat în această vară în Ungaria.

"Ideea unei echipe de frisbee a venit de la căpitanul trupei, Adrian Pașalega. Am început să jucăm între prieteni, apoi echipa s-a extins. Jocul e unul solicitant pentru că trebuie să alergi mereu și să ai grijă ca discul să nu ajungă la echipa adversă", ne-a explicat Diana, una dintre jucătoare, care a mai adăugat că frisbee reprezintă o combinație între mai multe sporturi, cum er fi handbal, fotbal, rugby sau volei.

Jucătorii au mai spust că toate partidele de astăzi se vor desfășura în echipe de câte 5 sau 7 membri, fiecare meci având câte 30-40 de minute.

"Sperăm că prin intermediul acestor meciuri demonstrative vom reuși să arătăm că merităm și noi o Federație de Frisbee", a declarat Diana.

La eveniment a participat atât echipa locală cât și invitați din străinătate, ziua meciurilor demonstrative urmând să fie încheiată cu un After Party.

Comenteaza