Clujenii au luat o sută de milioane de euro prin Prima Casă

Clujenii au luat o sută de milioane de euro prin Prima Casă
De la demararea proiectului Prima Casă, clujenii au solicitat şi obţinut garanţii de stat pentru credite cumulând aproape o sută de milioane de euro. Din acest punct de vedere, judeţul Cluj ocupă locul al treilea pe ţară.
“Până acum, în programele Prima Casă 1, 2 şi 3, la nivelul întregii ţări s-au acordat garanţii pentru credite în valoare de 1.426.204.230 de euro, din care în judeţul Cluj s-au acordat garanţii pentru 99.048.423 de euro, reprezentând 6,95% din total, ceea ce ne situează pe locul 3, după Bucureşti şi judeţul Timiş. Am avut un total de 2.680 de solicitări, din care 24 în 2011, însumând 955.756 de euro”, a afirmat preşedintele OT-PDL Cluj, viceprimarul Radu Moisin. În opinia sa, aceste cifre demonstrează succesul programului Prima Casă. Practic, 2.680 de tineri sau familii tinere, cu venituri medii, şi-au achiziţionat câte o casă pe care fără acest program nu şi-ar fi putut-o permite”, a subliniat Moisin.

Programul Prima Casă pare să fi fost un succes şi din punctul de vedere al instituţiilor clujene de credit. “Categoric, a fost şi este un succes. Cel puţin la noi se simte acest lucru, pentru că aproximativ 70% din totalul creditelor solicitate au fost pe Prima Casă. E vorba de câteva milioane de euro”, a declarat directorul Creditfin (broker de credite), Ionela Matei. Ea a apreciat că la succesul programului a contribuit, printre altele, şi durata relativ redusă de procesare a solicitărilor. “Depinde de la bancă la bancă. Mi s-a întâmplat, la o bancă să depun solicitarea vineri şi luni să am dosarul aprobat. Depinde nu atât de procedurile băncilor, ci de cât de repede se mişcă oamenii, cât de repede vin cu actele de proprietate ş.a.m.d.”, a spus Matei.

Potrivit statisticilor primelor două programe Prima Casă, media garanţiilor solicitate de clujeni a fost de 37.000 de euro, faţă de 41.000 de euro, media la nivelul întregii ţări. Cele mai des achiziţionate locuinţe au avut câte două camere (52,6%), cu suprafeţe între 41 şi 60 mp (53,65%), iar cei mai mulţi clujeni (61,9%) au accesat credite până în 40.000 de euro.


Comenteaza