Clujenii, nemulțumiți de sensul giratoriu de pe Frunzișului: ''o cârpăceală", "lipsește accesul pietonal direct spre Lidl", "benzile nu sunt la același nivel"

Sensul giratoriu de pe Frunzișului este aproape gata, însă clujenii sunt nemulțumiți de lucrare.

"Sensul giratoriu de pe Frunzișului, cu plusuri și cu minusuri. Cel mai mare plus este că s-a făcut. Apoi: pasajul pietonal pe dedesubt - o idee excelentă, dar prost implementată, întrucât lipsește accesul pietonal direct spre Lidl (trebuie să ocolești oleacă și te intersectezi cu traficul). Alt minus: benzile de circulație de pe cele două sensuri nu sunt la același nivel'', scrie un clujean pe Clujul Civic. 

Și alți clujeni s-au arătat nemulțimiți de lucrare:

  • Din mai multe puncte de vedere este o cârpăceală și o rușine să faci asta în 2022 ca o soluție permanentă / pe termen lung. A fost un blat clar, la modul "să fie ceva, nu contează prea mult calitatea". Pietonii și biciclistii nu contează decât la modul ca să nu îi deranjeze pe șoferi.
  • Am fost ieri pe-acolo. Cel mai mare ambuteiaj pe care l-am văzut vreodată în zonă, începea de la strada Ceahlău. A durat peste 30 de minute drumul de acolo până la Lidl. Cu mitocănii și hărțuiri (dar legale) în trafic, altfel făceam 45 de minute. Aș reboteza str. Frunzișului în str. Traficului. Și după ce se populează HLM-urile din jur, str. Traficului Infernal.
  • Dar cine face recepția unor astfel de lucrări? Domnilor constructori, ați fost careva prin Germania , de ex ? Sau mergeți degeaba, că ori nu va duce capul sa învățați, ori nu vreți sa faceți calitate.
  • Daca au "uitat "de pietonii care vin la cumpărături pe jos din Zorilor și sunt destui, să le fie rusine.

Sensul este construit de Studium Green, firma care a ridicat ansamblul Wings. Costă 2 milioane de euro.Sensul giratoriu se mută în afara carosabilului actual; strada se va lărgi, pentru că în curbă sunt acum doar două benzi de circulație, iar după realizarea sensului giratoriu vor fi patru. Va fi amenajat și un pasaj pietonal subteran, care va face conexiunea între zonele din interiorul, respectiv exteriorul curbei, evitându-se astfel posibilele accidente la traversarea străzii. 

Comenteaza